Peste 100 de intervenții ale polițiștilor ieșeni într-o singură zi: 307 amenzi și 47 de infracțiuni sesizatePolițiștii ieșeni au intervenit la 106 evenimente pe 21 septembrie, dintre care 102 au fost sesizate prin 112. În urma acțiunilor desfășurate la nivelul județului au fost aplicate 307 sancțiuni contravenționale, în valoare de 167.628 de lei.AdsPolițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au desfășurat, pe 21 septembrie, șase acțiuni și au intervenit la 106 evenimente, în principal ca urmare a apelurilor primite prin numărul unic de urgență 112.În urma activităților desfășurate pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au aplicat 307 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 167.628 de lei.Totodată, în urma acțiunilor și intervențiilor au fost sesizate 47 de infracțiuni.18 șoferi au rămas fără permisO parte importantă a activităților polițiștilor a vizat siguranța rutieră și prevenirea accidentelor de circulație.În urma controalelor efectuate, 18 conducători auto au fost scoși din trafic, acestora fiindu-le suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru perioada prevăzută de lege.Polițiștii au identificat și autovehicule care nu prezentau siguranță pentru circulația pe drumurile publice. În cazul a 5 autovehicule, certificatele de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.Acțiunile polițiștilor ieșeni au vizat atât intervenția la evenimentele sesizate de cetățeni, cât și prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței în trafic.
Polițiștii ieșeni, peste 100 de intervenții într-o singură zi: 307 amenzi și 47 de infracțiuni
1
