Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Plafonarea tarifelor RCA va fi eliminată la sfârșitul lunii. ASF va lua decizia oficială săptămâna viitoare

Plafonarea tarifelor RCA va fi eliminată la sfârșitul lunii. ASF va lua decizia oficială săptămâna viitoare

by Salut Iasi

Măsura plafonării tarifelor pentru polițele de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) nu va fi mai fi prelungită, astfel că va înceta la 30 iunie, după aproximativ 26 de luni și jumătate de la implementare, arată surse avizate pentru Gândul. Potrivit acestora, o decizie oficială urmează să fie luată săptămâna viitoare în ședința Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), instituția care a propus în ultimii doi ani Ministerului Finanțelor Publice, inițiator legislativ, prelungirea măsurii din trei în trei luni.Ads.Tarifele RCA vor fi reliberalizate din 1 iulie, arată sursele Gândul, după ce au fost înghețate din 11 aprilie 2023, inițial pentru șase luni, ca urmare a retragerii autorizației de funcționare a societății Euroins, al patrulea asigurător care ieșea de pe piață într-un interval de opt ani.Actualul termen până la care este în vigoare măsura este 30 iunie și, dacă ar fi constatat în piața necesitatea prelungirii acesteia, oficialii ASF ar fi urmat să o propună Ministerului Finanțelor la jumătatea acestei luni. Decizia va fi luată în cea mai apropiată ședință a Consiliului ASF, de miercuri, 18 iunie, din informațiile avizate obținute de Gândul.Plafonarea va fi ridicată pentru că în prezent nu se mai constată un dezechilibru în piață între ceea oferă asigurătorii și nevoile clienților, situație care a dus la implementarea măsurii, arată sursele Gândul.Argumentele plafonăriiRetragerea autorizației de funcționare a societății Euroins, al patrulea asigurător care ieșea de pe piață în ultimii opt ani, a determinat autoritățile să plafoneze tariful RCA, inițial în aprilie 2023, la nivelul de la finalul lunii februarie 202, până la jumătatea lunii octombrie 2022.Măsura a fost luată pentru a preveni o nouă explozie a prețurilor, așa cum se întâmplase anterior în cazul societății City Insurance, în septembrie 2021, și după publicarea unor tarife de referință, orientative, majorate semnificativ pe unele segmente.Ulterior, înainte de expirarea termenului din octombrie, măsura plafonării a fost prelungită până la finalul anului, având în vedere că erau încă multe polițe, aproximativ 800.000, rămase la Euroins România și care expirau după această dată, respectiv în 7 decembrie 2023.Măsura a fost prelungită de atunci de câteva ori cu încă trei luni și este valabilă până pe 30 iunie.Prețul final a crescut în 2024Șoferii români au simțit în 2024 o creștere a sumelor pe care a trebuit să le plătească pentru RCA, chiar dacă tarifele au fost înghețate. Motivul constă în faptul că prețul final este influențat din mai multe elemente, după cum a explicat pentru Gândul vicepreședintele ASF, Sorin Mititelu, în aprilie, după publicarea raportului aferent pe anul trecut.Potrivit oficialului ASF, tarifele au crescut oficial doar cu 6,8% care a fost majorarea aprobată prin hotărâri de guvern cu scopul de a acoperi impactul inflație, iar în rest au fost influențate până la prima finală de plată de politica comercială a asigurătorilor și de bonus – malus și în unele cazuri și de o migrare a clientului de la un segment la altul, adică de la un tarif la altul de risc. Paradoxal, a spus responsabilul pentru segmentul asigurărilor, înghețarea tarifelor la RCA a dus la o mai mare competiție între actorii de pe piață.Cifrele-cheie din raportul ASFPotrivit raportului ASF, valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA de societățile autorizate și reglementate de ASF, sucursale și societățile care își desfășoară activitatea în baza libertății de a presta servicii (FoS) s-a situat la aproximativ 9,94 miliarde lei în anul 2024, în creștere cu 7% comparativ cu anul precedent.Exprimat în unități anuale – ținând cont de durata diferită a polițelor, ce pot fi încheiate pe o perioadă cuprinsă între 1 și 12 luni – numărul de contracte RCA încheiate de toate societățile de asigurare ce își desfășoară activitatea pe teritoriul României a fost de circa 7,8 milioane, în scădere cu 3% față de 2023, când fuseseră încheiate 8 milioane unități anuale.Continuarea articolului pe Gândul.ro

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu