Deputaţii israelieni au acceptat miercuri să dezbată un text de lege care ar permite majorităţilor evreilor ultra-ortodocşi să scape de recrutare, în pofida împotrivirii opoziţiei, relatează AFP, conform Agerpres.Textul propus de partidele ultra-ortodoxe a fost votat în lectură prealabilă cu 56 de voturi pentru şi 43 împotrivă şi urmează acum să fie discutat în comisia parlamentară de specialitate înainte de un vot în primă lectură.Potrivit fundamentării sale, „propunerea de lege vizează înscrierea într-o lege fundamentală a statutului studiului Torei ca valoare fundamentală a moştenirii poporului evreu”.”Ea propune, de asemenea, să se stipuleze că statul Israel va recunoaşte persoanele care se angajează să se consacre studiului Torei o perioadă lungă ca îndeplinind un serviciu semnificativ în beneficiul statului şi poporului evreu”, adaugă textul.Legile fundamentale au valoare de Constituţie în Israel şi trebuie să fie adoptate în a treia lectură cu majoritate simplă, 61 de voturi din 120.Guvernul care a susţinut miercuri proiectul a anunţat că legea va fi votată „cu condiţia să fie retrasă din textul său comparaţia între studenţii Tora şi persoanele care efectuează un serviciu militar sau naţional”.Din vara lui 2025, partidele ultraortodoxe s-au retras din guvernul premierului Benjamin Netanyahu, reproşându-i că a eşuat în promisiunea sa de a obţine votarea unei legi care garantează că studenţii „yeshivot” (institutelor talmudice) sunt scutiţi de obligaţii militare.Privându-l pe Netanyahu de majoritate absolută, acestea l-au constrâns să facă unele concesii politice în schimbul votului lor pentru unele texte parlamentare, precum legea finanţelor adoptată in extremis la sfârşitul lui martie.Susţinerea textului de către trei partide din coaliţia actuală – Likud (dreapta), al lui Netanyahu, şi două partide de extremă dreaptă – vizează obţinerea susţinerii formaţiunilor ultra-ortodoxe pentru proiecte de lege pe care guvernul vrea să le treacă înainte de scrutinul legislativ care urmează să aibă loc cel mai târziu la sfârşitul lui octombrie.O largă majoritate a populaţiei nu mai este de acord cu scutirea de care beneficiază ultra-ortodocşii, în condiţiile în care rezerviştii leagă perioadele de activitate sub drapel după declanşarea războiului de către atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas pe 7 octombrie 2023.”Care este legătura între această lege şi studiul Tora? Este o lege menită să finanţeze dezertarea”, a denunţat liderul opoziţiei, politicianul de centru Yair Lapid.Mai mulţi membri ai majorităţii au avertizat deja că nu vor vota acest text de lege.
Parlamentul din Israel reia dezbaterea unei legi privind scutirea ultra-ortodocșilor de serviciul militar
3
