Atacul militar al Ucrainei în regiunea Kursk din Rusia a avut loc pe același teritoriu în care Uniunea Sovietică obținuse una dintre cele mai mari victorii împotriva invadatorilor germani în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, un moment decisiv despre care unii istorici afirmă că a schimbat cursul războiului european cu aproape un an înainte de invazia normandă.
Lupta debarcării din 6 iunie 1944 pe malurile Franței este deseori percepută în Occident ca punctul de cotitură în avansul către Europa al liderului nazist Adolf Hitler, însă soarta Germaniei a fost hotărâtă prin înfrângerea de la 5 iulie până la 23 august 1943, când milioane de soldați și mii de tancuri și tunuri blindate au luptat în jurul Kurskului, conform relatărilor istoricilor.
Odată cu victoria de la Kursk, „soevieticii și-au recuperat inițiativa la est și nu au renunțat la ea până la încheierea războiului”, a dezvăluit Michael Bell, director executiv al Institutului Jenny Craig pentru Studiul Războiului și Democrației din cadrul Muzeului Național al celei de-a doua conflagrații mondiale din New Orleans, conform unei analize CNN.
Care a fost relevanța bătăliei de la Kursk?
În primăvara anului 1943, armata lui Hitler din est a suferit o importantă înfrângere la Stalingrad, unde germanii au pierdut aproape un milion de soldați în încercarea lor de a cuceri orașul de pe Volga, de a învinge o armată sovietică și de a controla câmpurile petroliere din sudul Caucazului.
Liderul sovietic Iosif Stalin a dat ordin să se apere Stalingradul cu orice preț, iar avansurile germane la sfârșitul verii și toamnei anului 1942 au fost blocate în timpul iernii, înainte ca ceea ce a mai rămas din forțele germane din oraș să se predea în februarie 1943.
Pe măsură ce trupele germane erau respinse pe tot frontul estic după Stalingrad, generalii lui Hitler s-au concentrat pe recuperarea inițiativei la est și au decis să străpungă o linie de apărare de la nord la sud, protejată de peste un milion de soldați și concentrată în zona Kursk.
Inițial, generalii germani doreau să lanseze atacul în primăvară, însă Hitler a amânat operațiunea, cunoscută sub numele de Operațiunea „Citadela”, pentru a permite trimiterea pe front a unor dintre cele mai noi tancuri ale Germaniei.
Această întârziere le-a oferit sovieticilor timp suficient să-și pregătească apărarea împotriva unui punct de atac evident, a explicat Peter Mansoor, profesor de istorie la Universitatea de Stat din Ohio și fost comandant al cavaleriei blindate a armatei americane.
„Era clar că germanii erau interesați să sfredelească această parte a frontului”, a comentat Mansoor.
Germania și-a angajat până la 800.000 de soldați și aproximativ 3.000 de tancuri pentru a cuceri acest punct strategic. Cu toate acestea, s-au confruntat cu o rezistență acerbă.
Bell, de la muzeul celei de-a doua conflagrații mondiale, a menționat că sovieticii au organizat o serie de linii defensive, au săpat tranșee antitanc și au plasat 400.000 de mine pentru a-și apăra regiunea, mobilizând 75% din tancurile lor și 40% din forța lor de muncă pe frontul din Kursk sau în rezervă în spatele acestuia.
Chiar dacă tancurile noi solicitate de Hitler erau superioare celor sovietice, forțele lui Stalin aveau avantajul numeric, a subliniat Bell.
„Germanii aveau tehnologie superioară, dar superioritatea numerică era evident de partea sovieticilor”, a precizat Bell.
Anumite estimări ale forței sovietice în bătălia de la Kursk depășesc 2 milioane de soldați și peste 7.000 de tancuri.
Avantajul numeric era în mod clar în favoarea sovieticilor.Pe 9 iulie, în momentul când forțele aliate au aterizat pe insula siciliană din Italia, s-a inaugurat un nou front, pe care Hitler trebuia să-l apere și care l-a determinat să mute some unități de pe Frontul de Est în Italia, spuneau istoricii.
Forțele germane care au rămas nu au reușit să străpungă apărarea sovietică, fiind incapabile să atingă obiectivele propuse sau să pătrundă adânc în teritoriile inamice.
Prețul plătit de trupele lui Hitler a fost semnificativ, cu pierderi de până la 200.000 de soldați sau chiar mai mulți și aproximativ 1.000 de tancuri distruse, conform relatărilor despre bătălia respectivă.
„Germanii nu au mai reușit niciodată să adune o forță atât de semnificativă precum au încercat în acea încleștare”, spunea Bell.
„Ceea ce a făcut la Kursk a fost să epuizeze contingentele de tancuri germane și, ca atare, a devenit imposibil pentru germani să-și apere cu succes granițele rusești pentru restul perioadei de război”, menționa Mansoor.
„După evenimentele de la Kursk, germanii nu au mai putut înlocui efectivele pierdute și au fost lipsiți de elitățile diviziilor lor de tancuri”, a adăugat el.
Știrea de la Kursk în prezent
Când trupele ucrainene au trecut frontiera și au ajuns în zona Kursk pe 6 august, aveau un avantaj pe care germanii nu l-au avut în 1943 – elementul surpriză.
Atacul a fost planificat în mare secret, iar mișcările trupelor au fost disimulate sub forma unor consolidări ale pozițiilor defensive sau ca parte a unui exercițiu militar intern pe teritoriul Ucrainei.
De fapt, apărarea instaurată de Rusia – formată din tranșee, mine terestre, artilerie antitanc susținută de tancuri – în anumite zone din regiunea Donbas a Ucrainei ocupată de ei seamănă linia de apărare sovietică din Kursk din 1943, a menționat expertul militar.
„Rusia nu și-a schimbat fundamental strategia de război”, a subliniat Mansoor.
Aceasta ar putea juca în favoarea Ucrainei în prezent, conform unui fost ofițer de cavalerie blindată din armata americană.
Ucraina a reușit să creeze o flexibilitate operațională pe terenul inamic folosind tactica de război combinat – sincronizând cu succes infanteria, artileria cu rază lungă de acțiune și forțele aeriene pentru a se susține reciproc – o abilitate pe care forțele de la Kiev nu reușiseră să o atingă în trecut.
„Aceasta schimbă esențial natura conflictului armat, cel puțin pe acea porțiune a liniei frontului”, a mai adăugat Mansoor.
