Cuprins:Preşedintele american Donald Trump a susţinut vineri că Iranul a acceptat „să nu mai închidă niciodată Strâmtoarea Ormuz”, după ce Teheranul a anunţat mai devreme redeschiderea completă a acestui coridor navigabil, dar numai pentru perioada rămasă până la sfârşitul armistiţiului de două săptămâni convenit săptămâna trecută cu SUA, relatează agenţiile AFP şi EFE.Trump: „Strâmtoarea nu va mai fi folosită ca armă împotriva lumii””Acesta nu va mai fi folosită ca armă împotriva lumii”, a adăugat Trump, într-un mesaj pe platforma sa Truth Social, în care a salutat „o zi măreaţă pentru lume”.”Iranul, cu ajutorul SUA, retrage toate minele marine”, spune TrumpEl a susţinut de asemenea că Iranul, „cu ajutorul SUA, a retras, sau este în curs să retragă toate minele marine” din apele Strâmtorii Ormuz, potrivit Agerpres.În acelaşi mesaj, Trump a lansat încă o critică la adresa aliaţilor din „tigrul de hârtie” NATO, care anterior i-au refuzat cererea de a porni singuri împotriva Iranului o operaţiune militară de redeschidere a strâmtorii.Atac la adresa NATO”Acum, odată ce situaţia din Strâmtoarea Ormuz este rezolvată, am primit un apel al NATO care ne întreabă dacă avem nevoie de ajutor. Le-am spus să stea la distanţă, doar dacă nu vor să-şi umple navele cu petrol. Au fost inutili când am avut nevoie de ei, un tigru de hârtie”, a mai scris liderul de la Casa Albă în mesajul său.Regatul Unit și Franța vor lansa o misiune militară cu rol strict defensiv în Strâmtoarea OrmuzAceastă referire a sa la NATO vine în timp ce Franţa şi Regatul Unit coprezidau la Paris o conferinţă cu circa 40 de „ţări non-beligerante” voluntare care au discutat despre „o misiune multilaterală şi pur defensivă” în Strâmtoarea Ormuz.”Mai mult de o duzină de ţări” au propus deja să contribuie la o misiune multinaţională „paşnică şi defensivă” condusă de Londra şi Paris pentru securizarea Strâmtorii Ormuz, care va fi desfăşurată „de îndată ce condiţiile o vor permite”, a declarat la finalul conferinţei premierul britanic Keir Starmer.El nu a precizat „condiţiile” la care se referă, dar preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat anterior că o astfel de misiune ar putea fi desfăşurată numai după ce războiul dus de SUA şi Israel împotriva Iranului se va fi încheiat.Activitatea de „planificarea militară” pentru această forţă va continua la o reuniune săptămâna viitoare „la Londra, în cadrul căreia vom anunţa mai multe detalii despre componenţa sa”, a adăugat Starmer.
"O zi măreaţă pentru lume" – Donald Trump susţine că Iranul a acceptat "să nu mai închidă niciodată" Strâmtoarea Ormuz / Atac dur la adresa NATO: "Stați la distanță!"
1
