Noul cimitir al municipiului Pașcani, proiect așteptat de ani de zile de pășcăneni, este în continuare blocat, deși administrația locală susține că investiția este finalizată în proporție de peste 90%. Între timp, oamenii sunt nevoiți să plătească sume uriașe pentru locuri de veci în actualul cimitir, care este deja supraaglomerat.AdsSubiectul a fost readus în atenția publică de consilierul local PSD, Sorin Olariu, care a realizat o filmare direct din noul cimitir și a lansat critici dure la adresa conducerii Primăriei Pașcani.Potrivit acestuia, proiectul trenează de aproximativ șase ani, deși la preluarea mandatului de către primarul Marius Pintilie investiția se afla deja în faza de licitație, cu documentația pregătită.Sorin Olariu: „Proiectul putea fi dat în folosință de luni bune”Consilierul local susține că lipsesc doar câteva detalii minore, precum montarea unei porți și realizarea unei rigole, lucrări care, în opinia sa, puteau fi rezolvate rapid prin achiziție directă.„Acest proiect poate fi finalizat foarte simplu. Se face recepția, se predă către beneficiar, se aprobă regulamentul și poate fi dat în folosință. Oamenii au nevoie de acest cimitir și nu își permit să plătească zeci de mii de lei sau chiar mii de euro pentru un loc de veci în actualul cimitir”, a declarat Sorin Olariu.Acesta acuză administrația locală că amână intenționat inaugurarea investiției și spune că regulamentul de funcționare al noului cimitir este discutat de ani de zile fără să fie finalizat.Primăria invocă probleme care nu țin de administrația localăDe cealaltă parte, administrația locală a transmis în mai multe rânduri că întârzierea nu este cauzată de Primăria Pașcani, fiind invocate probleme legate de proiectare și alte aspecte tehnice.Cu toate acestea, în teren, investiția pare finalizată, iar presiunea publică pentru deschiderea noului cimitir devine tot mai mare, în condițiile în care actualul cimitir al municipiului este aproape complet ocupat.Subiectul rămâne unul sensibil pentru comunitatea locală, mai ales că necesitatea unui nou cimitir este discutată de ani buni în municipiul Pașcani. Până la darea în folosință a noului cimitir, posesorii de locuri de veci continuăă să facă bani din vânzarea spațiilor. Pe site-urile de vânzări un loc de veci în cimitirul municipal ajunge circa 2000 euro.VIDEO:
Noul cimitir din Pașcani, gata în proporție de peste 90%, dar încă închis. Acuzații dure la adresa administrației Pintilie / VIDEO
1
Articolul anterior
