Istoria jafului nazist
Pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, forțele naziste au provocat distrugeri semnificative în Europa și în Africa de Nord, având drept consecință dispariția unor artefacte valoroase, opere de artă și aur din teritoriile ocupate. Multe dintre aceste comori sunt încă de negăsit, iar speculațiile persistă că naziștii ar fi ascuns aceste bogății în locuri obscure. Acestei teme i s-a construit o adevărată legendă urbană: prada naziștilor care a fost ocultată în diverse locuri, despre care se spune că ar fi fost marcată pe hărți greu de obținut. Însă cât de exact este acest mit? Aurul furat de naziști există cu adevărat?
Realitatea aurului nazist
Adevărul este că aurul nazist este o realitate, având un rol esențial în finanțarea regimului lui Hitler. Pe măsură ce forțele naziste înaintau, politica acestora prevedea jefuirea obiectelor valoroase ale victimelor, în special ale evreilor. Printre bunurile confiscate se numărau opere de artă, bijuterii, covoare orientale, argintărie, porțelanuri și sticlă. Cel mai semnificativ aspect economic era, fără îndoială, aurul, conform afirmațiilor specialiștilor.
Aurul nazist, o denumire generală
Ce înseamnă, de fapt, termenul „aur nazist”? Acesta se referă atât la aurul monetar, deținut de guverne în băncile centrale, cât și la obiectele de valoare furate de la indivizi, care în multe cazuri nu sunt nici măcar din aur. Ronald Zweig, profesor de studii israeliene la Universitatea din New York și autor al cărții „The Gold Train: The Destruction of the Jews and the Looting of Hungary”, explică: „Aurul monetar este cel pe care germanii l-au confiscat de la băncile centrale. Aceste fonduri sunt diferite de cele furate de la victimele individuale. Germanii au jefuit rezervele monetare ale băncilor naționale din toate țările ocupate, dar doar 70% din aceste resurse au fost recuperate după război.”
Modul de operare al naziștilor
Naziștii aveau obiceiul de a confiscа aurul monetar, depozitându-l în locații centrale, din care apoi îl utilizau pentru a susține efortul militar. De asemenea, erau implicați în jafuri care vizează aurul de la indivizi. „Aurul nemonetar provenește din jefuirea locuințelor, bunurilor și chiar a corpurilor victimelor,” a scris Zweig. O mare parte din bunurile furate de la persoane fizice a fost, de-a lungul timpului, pierdută sau confiscată la încheierea conflictului.
Descoperiți prăduita
În 1945, trupele americane au descoperit tezaurele ascunse de pradă în Germania și Austria. Cea mai notabilă descoperire a fost în mina de sare Merkers din Turingia, care conținea lingouri de aur, monede și valută, evaluată la 517 milioane de dolari din 1945 (echivalentul a aproximativ 8.5 miliarde de dolari în prezent). Odată cu preluarea controlului de către Aliați asupra teritoriilor ocupate, s-au efectuat eforturi pentru a redistribui aurul monetar țărilor de origine, iar o parte din bunurile confiscate de la victime au fost vândute la licitații publice. Restul comorilor recuperate au fost liquidate, iar veniturile obținute au fost donate organizațiilor care sprijineau refugiații evrei după război, conform lui Zweig.
Estimarea valorii aurului
Cu toate acestea, valoarea totală a aurului și a altor bunuri jefuite de naziști rămâne o chestiune de incertitudine. Rapoartele inițiale referitoare la jafuri determina o percepție de „El Dorado” în Europa Centrală, așa cum a menționat Zweig în lucrările sale. Estimările variază considerabil, dar se știe că tezaurul adunat a contribuit semnificativ la eforturile de război ale Germaniei naziste. Aceasta evidențiază nu doar impactul economic al politicii de jaf, dar și tragediile personale ale celor care au fost prăduiți, veșnic marcând amintirea unei perioade întunecate în istoria Europei.
Aspectele neclare ale aurului nazist
Mulți oameni cred că ascunzătorile de aur jefuit de naziști nu au fost pe deplin descoperite, alimentând astfel nenumărate legende urbane în jurul acestui subiect. Totuși, Ian Sayer, istoric britanic specializat în cel de-al Doilea Război Mondial și coautor al cărții „Nazi Gold: The Sensational Story of the World’s Greatest Robbery – and the Greatest Criminal Cover-Up”, se arată sceptic față de aceste narațiuni apărute în mass-media.
Jurnalul „Michaelis” și descoperirile sale
În 2020, a fost adus în atenția publicului un jurnal neautentificat intitulat „Michaelis”, despre care se spune că ar fi fost scris de un ofițer al Waffen Schutzstaffel (SS) ce utiliza pseudonimul „Michaelis”. Jurnalul conținea 11 locații unde se afirmă că naziștii ar fi ascuns aur, bijuterii, picturi valoroase și obiecte religioase furate. La scurt timp după publicarea acestor informații, Sayer a început să investigheze veridicitatea jurnalului, descoperind că documentul ar fi trebuit să aparțină unui ofițer SS pe nume Egon Ollenhauer, deși acest nume nu apare în listele cunoscute ale ofițerilor SS, ceea ce ridică suspiciuni în legătură cu autenticitatea sa, conform afirmațiilor sale pentru Live Science.
Legendele trenului de aur Wałbrzych
Una dintre cele mai vehiculate povești este cea a trenului de aur Wałbrzych, despre care se spune că ar conțin un tezaur nazist. Conform legendelor, trenul ar fi fost îngropat în interiorul unui munte din sud-vestul Poloniei. Sayer a respins imediat desfășurarea cercetărilor legate de această legendă ca fiind „o prostie absolută”. După săpăturile ample efectuate în august 2016, nu au fost găsite nici aur, nici trenul.
Realitatea trenului plin cu comori
Ronald Zweig, în lucrarea sa „Trenul aurului”, oferă o versiune cercetată a poveștii legată de un tren real care a plecat din Budapesta, încărcat cu aur, bijuterii și argint jefuite de la evreii maghiari. Trenul se îndrepta spre o fortăreață nazistă în Alpi. A fost oprit în Böckstein, Austria, și ascuns în tunelul Tauern. O parte din încărcătură a fost ascunsă în diverse locuri din Tirol și Feldkirch, fiind ulterior descoperită de agricultori și de armata franceză după război. În mai 1945, forțele armate americane au confiscat o parte din această pradă, însă o altă parte a rămas nedescoperită.
Orașul subteran Riese și legendele sale
Misteriosul oraș nazist subteran Riese este asociat cu legenda trenului plin cu aur. În septembrie 2015, armata poloneză a început investigațiile într-o zonă unde, conform tradiției locale, doi vânători de comori ar fi ascuns un tren nazist plin de arme și bijuterii. Se spune că trenul a dispărut în mod misterios în ianuarie 1945, potrivit relatărilor de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Descoperirea aurului nazist
Sayer susține că el este singura persoană care a reușit să facă progrese în localizarea aurului nazist dispărut din eforturile de repatriere de la sfârșitul războiului. Cu toate acestea, el nu a găsit un tezaur întreg, ci două lingouri de aur care aparțineau Reichsbank-ului, banca centrală a nazismului până în 1945. Analizând înregistrările ce documentează mișcarea și depozitarea aurului în urma conflictului, Sayer a identificat cele două lingouri de aur într-un seif bankar gestionat de Deutsche Bundesbank.
Conflicte și negări în urma descoperirii
Aceste lingouri erau păstrate în contul unei entități anonime, iar pe parcursul a două decenii, oficialii guvernului american au negat în mod repetat, în corespondența cu Sayer, că ar avea cunoștință despre cele două lingouri de aur. Totuși, autoritățile militare americane au întocmit un raport detaliat care indica faptul că cele două lingouri se aflau într-un seif aflat sub custodia SUA la Munich Land Bank. Deși un raport ulterior le-a declarat eronat dispărute, se pare că acestea au rămas în același seif, conform celor spuse de Sayer în cartea sa.
Comisia Tripartită pentru Restituirea Aurului Monetar
Comisia tripartită pentru restituirea aurului monetar (TGC), constituită în 1946, avea ca obiectiv recuperarea aurului împrumutat sau furat de Germania nazistă și returnarea acestuia proprietarilor de drept. Această misiune nu a fost finalizată decât după ce tot aurul înregistrat ca fiind deținut de naziști a fost restituite. Abia în 1997 a fost dezvăluit public locul în care se aflau două dintre lingourile de aur în discuție.
Conferința de la Londra și Declarația Băncii Angliei
Cu ocazia Conferinței de la Londra privind aurul nazist din 1997, care viza încheierea activității TGC, Banca Angliei a emis o declarație. Aceasta menționa cantitatea exactă de aur deținută în numele comisiei, inclusiv cele două lingouri de aur significative. Articolul publicat în acel an în revista Băncii Angliei a identificat aceste lingouri ca parte a cercetărilor efectuate de expertul Sayer. Aurul a fost transferat într-un seif al Băncii Angliei în 1996, ca parte a investigației TGC, și a rămas păstrat acolo până în prezent.
Vizita lui Sayer la Seif
În semn de apreciere pentru munca depusă de Sayer, un reprezentant al Băncii Angliei a facilitat o vizită a acestuia la seif, oferindu-i ocazia de a vedea personal lingourile de aur recuperate. Această experiență a fost considerată un moment simbolic pentru realizările în domeniul restituirii bunurilor culturale și istorice confiscate pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial.
Refuzul lui Sayer de a participa la vânătoarea de comori
Anual, Sayer primește numeroase invitații de a se alătura expedițiilor de vânătoare de comori dedicate găsirii prăzii naziste. Deși el recunoaște că există locuri neexplorate care ar putea ascunde astfel de bunuri, Sayer își exprimă îndoielile cu privire la descoperirea unor comori mari. „Sunt sigur că există ascunzători, dar nu cred că mai există nimic care să aibă o hartă cu un X” a declarat el, subliniind lipsa de speranță în găsirea unor resurse semnificative în acest sens. Aceasta reflectă o viziune echilibrată asupra temei căutării de aur nazist, care, în timp, a devenit mai mult o chestiune de mit decât de realitate.
