O minoră din comuna Șipote ar fi fost agresată fizic în seara de 4 septembrie, iar imaginile incidentului au ajuns pe o rețea de socializare. Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Hârlău s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal.AdsPotrivit polițiștilor, la data de 5 septembrie 2026, aceștia s-au sesizat din oficiu după apariția pe o rețea de socializare a unei înregistrări video în care o minoră era agresată.Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat că, în seara zilei de 4 septembrie, o femeie ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil din comuna Șipote, județul Iași, unde ar fi agresat-o fizic pe minoră.În timpul conflictului, tatăl minorei ar fi agresat-o, la rândul său, pe femeie, potrivit informațiilor furnizate de poliție.Minora, protejată și preluată temporar de o rudăPolițiștii au efectuat o evaluare a situației și a riscului, în urma căreia s-a stabilit că nu sunt întrunite condițiile legale pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu.Pentru protejarea minorei au fost însă luate alte măsuri, în colaborare cu serviciul de asistență socială. Aceasta a fost plasată temporar în grija unei rude.În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și violență în familie.Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și pentru luarea măsurilor legale care se impun.Precizare: persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Minoră agresată în Șipote. Polițiștii au deschis dosar penal
1
Articolul anterior
