Cuprins:Ministrul Economiei, Irineu Darău, îi dă replică senatorului PSD, Radu Oprea, secretar general al Guvernului până la plecarea social-democraților din Executiv. Acesta din urmă a acuzat Cabinetul Bolojan de încălcarea Constituției după ce a trimis la Monitorul Oficial OUG privind achizițiile din SAFE. Ministrul Economiei spune că ordonanța privind industria de apărare a fost adoptată legal.„Domnul Oprea, care a fost și SGG și ministru al Economiei știe foarte bine care sunt faptele, dar după ce a ieșit de la guvernare singur le schimbă.Faptele sunt așa: în primul rând așa cum s-a spus, OUG-ul a fost adoptat de un guvern cu puteri depline din care făcea parte și PSD, inclusiv când s-au citit pe bandă toate acele lucruri. A fost adoptat luni seară, deci înainte de ziua din Parlament.În al doilea rând trebuie menționat că OUG pornit de la Ministerul Economiei cu reglementările relevante pentru industria de apărare și companiile strategice avea deja toate avizele. S-a cerut aviz suplimentar doar pentru acele citiri pe bandă.Există o singură obligație ca acel aviz al Consiliului Legislativ (CL) să fie pus pe ordinea de zi a unei ședințe de guvern. Asta s-a întâmplat săptămâna trecută și s-a luat act de avizul CL care nu este deloc obligatoriu și apoi OUG a mers la Monitorul Oficial”, a declarat Irineru Darău, într-o intervenție la Digi24.Darău: „PSD și-a schimbat prioritățile după ieșirea de la guvernare”El a precizat că dacă ar exista un risc pur teoretic nu este pentru acea parte.„Interesant cum PSD, a doua zi cum fuge de la guvernare, schimbă și prioritățile pe care le avea atunci când era în guvern, acelea de a implementa programul SAFE”, a mai spus ministrul.Întrebat dacă în cazul în care se ajunge la CCR va fi vulnerabilizat programul SAFE, Darău a spus că nu.„Este posibil să existe niște întârzieri, dar nu legate de contractările pe SAFE. Noi avem nevoie neapărat de un instrument constituțional, echilibrat și pe acesta l-am propus în guvern care să ne permită să definim companii drept strategice și să definim active drept esențiale pentru industria de apărare pentru că am văzut vreo 20 de ani că uneori active s-au depreciat, uneori s-au tăiat și s-au dus la fiare vechi prin ignoranță sau prin niște situații captive”, a mai spus Darău.Radu Oprea acuză Guvernul de încălcarea ConstituțieiRadu Oprea a declarat luni că “este o abordare greșită” din partea Guvernului demis condus de Ilie Bolojan să trimită la Monitorul Oficial o ordonanță de urgență privind industria de apărare după ce a devenit Guvern interimar.“Consider că această abordare este ilegală și o spun pe baza textelor legale în vigoare”, a scris pe Facebook Radu Oprea.Potrivit acestuia, pe 4 mai, Guvernul a adoptat OUG privind investițiile în industria de apărare, în contextul programului european SAFE. Actul a fost modificat substanțial chiar în ședința de Guvern față de forma inițial redactată, ceea ce genera obligația unui nou aviz din partea Consiliului Legislativ.PSD invocă prevederi constituționalePe 5 mai, la ora 14:16, Parlamentul a adoptat moțiunea de cenzură cu 281 de voturi. Tot pe 5 mai, Consiliul Legislativ a emis aviz negativ asupra OUG, care a ajuns la Secretariatul General al Guvernului cu aproximativ 4 minute înainte ca hotărârea Parlamentului să fie publicată în Monitorul Oficial.Acest interval de 4 minute a fost invocat ulterior ca argument că procedura ar fi fost completată înainte de interimat.Pe 8 mai, Guvernul Bolojan, deja în exercițiu limitat, a repus OUG pe ordinea de zi, invocând art. 43 alin. 1 din HG 561/2009, susținând că nu readoptă actul, ci doar „ia act” de avizul negativ al Consiliului Legislativ.Radu Oprea precizează că în Constituția României este prevăzut la art. 110 alin. 2, că: „Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate.”“Formularea nu lasă loc de interpretare — momentul determinant este votul Parlamentului, nu publicarea în Monitorul Oficial. Publicarea în MO are rol de opozabilitate, nu de producere a efectului constituțional al demiterii”, a spus el.Senatorul PSD compară situația cu cazul Guvernului OrbanRadu Oprea mai precizează că “această construcție procedurală reproduce logica Guvernului Orban din februarie 2020, când ordonanțe de urgență adoptate în noaptea dinaintea moțiunii de cenzură au fost ulterior atacate la Curtea Constituțională pe argumentul că urgența artificială creată de iminența demiterii nu constituie o situație extraordinară în sensul art. 115 alin. 4 din Constituție.OUG privind industria de apărare este un act de politică publică nouă, nu un act de administrare curentă. Indiferent de importanța strategică a programului SAFE și a investițiilor vizate — și această importanță este reală — calea aleasă este vulnerabilă din punct de vedere constituțional și riscă să compromită tocmai obiectivul urmărit”.Potrivit senatorului PSD, un guvern nou învestit poate adopta acest act în deplină legalitate.
Ministrul Darău îl contrazice pe Radu Oprea în scandalul OUG SAFE: „PSD și-a schimbat prioritățile imediat după ieșirea de la guvernare”
1
