Administrația locală din comuna Vânători continuă investițiile în infrastructura destinată copiilor și tinerilor. În satul Hârtoape sunt în plină desfășurare lucrările pentru amenajarea unui parc de recreere și a unui teren de sport cu suprafață sintetică, amplasate în apropierea școlii gimnaziale.AdsValoarea investiției este de aproximativ 1,4 milioane de lei, iar proiectul urmărește să ofere copiilor un spațiu modern și sigur pentru activități sportive, recreative și petrecerea timpului liber.Primarul comunei Vânători, Bogdan Lupu, a precizat că investiția face parte din strategia administrației locale de a dezvolta fiecare sat al comunei.„Ne dorim ca fiecare sat al comunei să beneficieze de investiții concrete, care răspund nevoilor oamenilor. La Hârtoape construim un spațiu modern pentru copii, unde aceștia vor putea face sport, se vor putea juca și își vor putea petrece timpul liber în condiții bune și sigure. Lucrările sunt în grafic, iar obiectivul nostru este ca investiția să fie finalizată cât mai curând”, a declarat primarul Bogdan Lupu.Potrivit administrației locale, proiectul demonstrează preocuparea pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale și sportive, contribuind la îmbunătățirea condițiilor oferite celor mai tineri locuitori ai comunei.La rândul său, președintele PSD Iași, deputatul Bogdan Cojocaru, a apreciat investiția realizată în comuna Vânători.„Investițiile în educație, sport și în infrastructura destinată copiilor reprezintă investiții directe în viitorul comunităților noastre. Îl felicit pe primarul Bogdan Lupu pentru preocuparea constantă față de dezvoltarea comunei Vânători și pentru proiectele prin care administrația locală transformă promisiunile în rezultate concrete”, a transmis liderul PSD Iași.Lucrările se desfășoară conform graficului stabilit, iar după finalizarea investiției copiii din Hârtoape vor beneficia de facilități moderne pentru sport și recreere.
Investiție de 1,4 milioane de lei pentru copii în comuna Vânători. Parc și teren de sport modern în satul Hârtoape
10
