Invenția veche de 1.000 de ani care poate salva aproape 1,5 miliarde de oameni de criza apei: Fântânile se umplu, râurile revin la viață

Cuprins:În fața unei crize a apei agravate de secetă, schimbările climatice și exploatarea excesivă a rezervelor subterane, India readuce la viață sisteme construite cu sute sau chiar peste 1.000 de ani în urmă. Rezultatele sunt spectaculoase: fântâni secate au din nou apă, cinci râuri au redevenit permanente, iar un rezervor abandonat a dat pe dinafară pentru prima dată după mai bine de trei decenii.India, cea mai populată țară a lumii, cu aproape 1,5 miliarde de locuitori, încearcă astfel să transforme o soluție veche de peste 1.000 de ani într-o armă modernă împotriva crizei apei.În locul unei noi megastructuri din beton, soluția găsită de sute de comunități indiene constă în restaurarea unor rezervoare, puțuri în trepte și mici baraje din pământ care captează ploile musonice și permit apei să pătrundă lent în sol.Sistemele tradiționale, abandonate odată cu apariția barajelor, canalelor și puțurilor electrificate, se dovedesc acum mai bine adaptate unui climat în care ploile sunt tot mai rare, dar mai violente.Un rezervor vechi de 200 de ani a dat pe dinafarăÎn 2025, apa din Moosi Rani Sagar, un rezervor în trepte din orașul Alwar, statul Rajasthan, s-a revărsat peste aleea din jur pentru prima dată după mai mult de 30 de ani.Construit la începutul secolului al XIX-lea, rezervorul ocupă aproximativ jumătate de hectar. Până în 2021, nivelul apei era instabil, iar ceea ce se acumula în interior era puternic poluat.După restaurarea sistemului, apa a ajuns la o adâncime de până la nouă metri. Localnicii spun că, inclusiv în cele mai secetoase luni, nivelul rareori mai scade sub șase metri.Transformarea unui bazin contaminat într-o rezervă permanentă de apă a devenit unul dintre cele mai vizibile exemple ale revenirii infrastructurii tradiționale, relatează BBC.Cum funcționează sistemele care au rezistat peste 1.000 de aniIndia are mai multe tipuri de structuri tradiționale pentru colectarea apei, cunoscute sub numele de baori, johad, kund, tanka sau nadi.Construcțiile diferă în funcție de regiune și de relief, însă toate pornesc de la același principiu: apa de ploaie nu trebuie lăsată să se scurgă rapid, ci încetinită suficient pentru a pătrunde în pământ.Cele mai spectaculoase sunt puțurile în trepte, rezervoare subterane uriașe, înconjurate de niveluri succesive de piatră. Scările permit accesul la apă chiar și atunci când nivelul acesteia scade foarte mult.Mii de asemenea construcții au fost ridicate în India între secolele al VII-lea și al XIX-lea. Unele sunt adevărate monumente arhitecturale, însă rolul lor inițial era unul practic: păstrarea apei în perioadele de secetă.Alte sisteme sunt mult mai simple. Un johad, spre exemplu, este un mic baraj semicircular din pământ. Acesta reține apa musonului și o împiedică să se scurgă imediat, oferindu-i timp să alimenteze pânza freatică.Fântânile secate s-au umplut într-un singur sezonUna dintre cele mai ample renașteri ale acestor sisteme s-a produs în Alwar, o regiune pe care autoritățile o declaraseră „zonă întunecată”, deoarece se extrăgea din subteran mai multă apă decât putea fi înlocuită natural.Până la jumătatea anilor 1980, râurile deveniseră sezoniere, fântânile secaseră, iar mulți bărbați plecaseră către orașe în căutarea unui loc de muncă.Schimbarea a început în 1985, când Rajendra Singh, un practician al medicinei ayurvedice, a ajuns în satul Gopalpura cu intenția de a deschide un centru medical.Localnicii i-au spus însă că lipsa apei era mai urgentă decât accesul la servicii medicale. Singh a renunțat la planul inițial și a început să reconstruiască micile baraje tradiționale.Primul sistem restaurat s-a umplut la musonul din 1986. În același sezon, în fântânile care fuseseră secate timp de mai mulți ani a reapărut apa.Rezultatul a convins și satele învecinate să adopte soluția.Peste 10.000 de structuri au readus la viață cinci râuriÎntre 1994 și 2007, în regiunea Alwar au fost construite sau restaurate peste 10.000 de sisteme pentru captarea apei.Intervențiile au contribuit la revenirea debitului permanent în cinci râuri care curgeau anterior numai în sezonul ploios și au îmbunătățit accesul la apă pentru aproximativ 250 de sate.Râul Arvari, care seca după încheierea musonului, a continuat să curgă pe timpul verii în 1996 pentru prima dată după mai multe decenii.Modelul s-a extins ulterior în peste 700 de localități din Rajasthan. Comunitățile nu au refăcut doar barajele și rezervoarele, ci și sistemele locale prin care oamenii decideau împreună cum este administrată apa.Într-o altă regiune, Marathwada, peste 6.000 de sate au construit sau restaurat lucrări pentru conservarea apei și a solului. Organizația care a coordonat proiectul estimează că acestea au creat o capacitate de stocare de peste 550 de miliarde de litri.India are 18% din populația lumii și numai 4% din apa dulceRevenirea la sistemele tradiționale este determinată de amploarea crizei.India găzduiește aproximativ 18% din populația planetei, dar dispune de numai 4% din resursele mondiale de apă dulce. O parte importantă a acestor rezerve este contaminată.Țara extrage mai multă apă subterană decât orice alt stat. Aceasta asigură cea mai mare parte a necesarului pentru consumul rural și agricultură, susținând direct sau indirect aproximativ 1,4 miliarde de oameni.În unele regiuni se pompează anual mult mai multă apă decât poate fi înlocuită prin precipitații.Schimbările climatice amplifică dezechilibrul. Temperaturile mai ridicate usucă solul, iar ploile devin mai intense și concentrate în intervale scurte. Apa se scurge rapid la suprafață și provoacă inundații, fără să mai aibă timp să ajungă în pânza freatică.Marile rezervoare deschise pierd, la rândul lor, volume importante prin evaporare. Sistemele tradiționale permit transferarea unei părți din apă în acvifere, unde rămâne mai rece și poate fi accesată ulterior prin fântâni și pompe.Guvernul pregătește 14 milioane de sisteme pentru captarea apeiCeea ce a început prin inițiative locale este preluat acum la scară națională.Un program guvernamental a dus deja la construirea sau restaurarea a aproximativ 69.000 de iazuri în sate. Reîncărcarea anuală a rezervelor subterane prin bazine, iazuri și alte structuri de conservare a crescut de la 14 miliarde de metri cubi în 2017 la 25 de miliarde în 2024.Planul național pentru reîncărcarea artificială a acviferelor prevede realizarea a aproximativ 14 milioane de structuri capabile să capteze până la 185 de miliarde de metri cubi de apă din ploile musonice.Multe dintre soluțiile cuprinse în plan nu trebuie însă inventate. Ele există deja, îngropate sub aluviuni sau abandonate de sute de ani.Tehnologia veche nu funcționează fără întreținereRestaurarea unui puț sau a unui baraj tradițional nu garantează singură accesul permanent la apă.Structurile trebuie curățate periodic de aluviuni, protejate de poluare și administrate astfel încât extracția să nu depășească volumul care se reface natural.Arun Krishnamurthy, fondatorul Environmentalist Foundation of India, avertizează că nici banii, nici tehnologia nu pot salva aceste rezervoare fără disciplină civică și implicarea comunităților.Cazurile din India arată însă că infrastructura modernă și cunoștințele tradiționale nu trebuie să se excludă reciproc. Canalele și puțurile pot transporta sau extrage apă, dar micile sisteme locale sunt cele care o ajută să se întoarcă în pământ.Într-un climat tot mai imprevizibil, una dintre cele mai moderne soluții pentru criza apei se dovedește a fi una folosită de oameni cu peste un mileniu în urmă.