
Cuprins:Cancelarul german Friedrich Merz a anunţat vineri o remaniere importantă a Guvernului său, odată cu apropierea unor alegeri regionale-cheie, relatează Euronews, informează News.roExecutivul este tot mai nepopular și a trecut la ”execuții ritualice”Această remaniere intervine în contextul în care liderul conservatorilor germani încearcă să dea un nou impuls Executivului său, tot mai nepopular şi care nu şi-a respectat, până în prezent, promisiunea unei relansări economice.Sondaje arată o scădere a susţinerii lui Merz şi o creştere tot mai mare a susţinerii Partisului Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta), în contextul în care toate privirile se îndreaptă către viitoarele alegeri regionale la Berlin, în Saxonia-Anhalt şi în Mecklenburg-Vorpommern.Schimbările efectuate în Guvernul GermanieiCarsten Linnemann, care ocupa postul de secretar general al Uniunii Creştinn Democrate (CDU, conservatori) al lui Friedrich Merz, îi succedă la ministerul Sănătăţii lui Nina Warken, iar aceasta îl înlocuieşte pe Thorsten Frei la şefia Cancelariei.Thorsten Frei a fost deja desemnat să preia conducerea grupului parlamentar al CDU, în urma demisiei lui Jens Spahn, săptămâna trecută, în urma unui scandal cu privire la recurgerea la o mamă surogat.Jens Spahn şi soţul său au anunţat că au devenit părinţi, cu ajutorul unei mame surogat din Statele Unite, provocând un scandal, în măsura în care recurgerea la o mamă surogat este interzisă în Germania, iar CDU i s-a opus mereu.Ministrul Transporturilor Patrick Schnieder urmează să plece din post, potrivit unor dezvăluiri ale tabloidului Bild.Deputatul din Bundestag Fritz Güntzler urmează să-l înlocuiască.Merz a sugerat în weekend, într-un interviu, că demisia lui Spahn îi poate oferi ocazia ueni ramnieri.El urmează să prezinte sâmbătă mai multe detalii despre această remaniere, în care sunt aşteptate şi alte schimbări în post.
Într-o tentativă disperată de a-și salva scaunul, cancelarul Germaniei efectuează o amplă remaniere guvernamentală: Miniștrii nepopulari, ”sacrificați” înainte de alegeri
0
