Incendiu de vegetație în satul Făgăt, comuna Cotnari. Pompierii militari și voluntarii SVSU intervin pentru stingerea flăcărilor care au cuprins aproximativ două hectare de teren.Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în cursul zilei de luni în satul Făgăt, comuna Cotnari, județul Iași. Pompierii militari au fost solicitați să intervină după un apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.AdsLa locul evenimentului a fost mobilizată o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos – Punctul de Lucru Hârlău, încadrată cu patru militari.Incendiul se manifestă pe aproximativ două hectareLa sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la vegetație uscată pe o suprafață estimată la aproximativ două hectare.Pompierii militari acționează împreună cu reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Cotnari pentru localizarea și lichidarea incendiului, astfel încât flăcările să nu se extindă către terenurile și bunurile din apropiere.Misiunea este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească suprafața afectată și cauza probabilă a producerii incendiului după finalizarea intervenției.Apel la responsabilitate din partea pompierilorInspectoratul pentru Situații de Urgență reamintește cetățenilor că incendierea vegetației uscate este interzisă și poate avea consecințe grave asupra oamenilor, locuințelor, terenurilor agricole și mediului înconjurător.
Incendiu de vegetație la Cotnari. Pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor pe aproximativ două hectare
0
