Valurile de căldură, ploile torenţiale şi viscolele puternice din iarnă şi-au lăsat amprenta asupra psihicului şi stării de spirit a oamenilor anul acesta. Chiar şi schimbările moderate, pe termen scurt, …
Cu toții am observat că în momentul în care este foarte cald NU ne mai este foame: Explicația din spatele acestei curiozități
Temperaturile ridicate nu îți afectează doar confortul, ci și modul în care funcționează organismul. Un medic explică ce schimbări apar în corp atunci când canicula îl forțează să intre în „modul …
Explozia din Monaco. Principala suspectă este ucraineanca Anastasia Berezovska, potrivit Interpol
Interpol a publicat joi o alertă roşie prin care anunţă că Anastasia Berezovska, o femeie ucraineană în vârstă de 39 de ani, care locuieşte în Germania, este căutată în legătură …
Ilie Bolojan, vizită neanunțată la Constanța. Premierul a mers la Spitalul Județean și la Spitalul Mama și Copilul
Cuprins:Premierul României, Ilie Bolojan, efectuează vineri, 3 iulie 2026, o vizită de lucru neanunțată în municipiul Constanța. Informația, apărută inițial pe surse, a fost confirmată ulterior de reprezentanți ai autorităților …
Preşedintele Capului Verde, înaintea meciului cu Argentina: 'Destinul nostru la această Cupă Mondială este să înfruntăm campioni'
Preşedintele Insulelor Capul Verde, Jose Maria Neves, a declarat că echipa naţională va aborda meciul cu Argentina, din şaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, programat sâmbătă la Miami, …
FOTO / Incendiu la Centrul de Plasament din Pașcani. Foc izbucnit în subsolul clădirii, fără victime
Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani intervin în această dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Centrul de Plasament din municipiu, situat pe strada Mihail Kogălniceanu.AdsAlarma a fost …
Turul Franței, afectat de valul de caniculă. Sunt așteptate temperaturi de 44 de grade Celsius
Turul Franței din 2026, care începe sâmbătă la Barcelona, se pregătește pentru perturbări cauzate de schimbările climatice, un alt val de căldură extremă fiind prevăzut să revină în Europa în …
Bolile cu care te poți pricopsi după o zi la piscină. Unele bacterii rezistă chiar dacă apa este tratată cu clor
Odată cu venirea caniculei, ștrandurile și piscinele devin rapid destinațiile noastre preferate. Totuși, aglomerația din apă aduce cu sine și riscuri invizibile. Deși avem tendința să credem că prezența clorului transformă orice bazin într-un …
Ungaria revocă azilul pentru fostul ministru polonez al Justiției
Autoritățile ungare au revocat statutul de azil acordat fostului ministru polonez al Justiției Zbigniew Ziobro și fostului său adjunct Marcin Romanowski, ambii căutați în Polonia sub multiple acuzații de abuz …
Peste 600 de decese și temperaturi de peste 40°C. România, tot mai afectată de valurile de căldură
Consiliul Consultativ Științific pentru Schimbări Climatice avertizează că România se încălzește accelerat, iar autoritățile trebuie să adapteze orașele pentru a reduce impactul tot mai grav al valurilor de căldură asupra …
