Polițiștii Biroului Rutier Iași au desfășurat pe 15 mai o amplă acțiune pentru prevenirea accidentelor provocate de neacordarea priorității pietonilor în municipiul Iași.AdsÎn cadrul controalelor au fost efectuate 19 testări alcoolscopice și aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 11.000 de lei.Cinci șoferi au rămas fără permis de conducere, iar alte cinci autovehicule au fost trase pe dreapta din cauza defecțiunilor tehnice. Printre cei sancționați s-a aflat și un motociclist de 56 de ani care nu a acordat prioritate unui pieton aflat regulamentar pe trecerea de pietoni. Acesta a rămas fără permis pentru 60 de zile.„În ziua de 15 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acţiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate.În cadrul acțiunii, au fost efectuate 19 testări alcoolscopice, fiind aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, dintre care 3 pentru neacordare prioritate pietoni, iar 26 pentru alte abateri, în valoare de 11.137 de lei.Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 5 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.De asemenea, au fost oprite din a circula 5 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 5 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.De exemplu, un bărbat, de 56 de ani, ar fi condus un motociclu, în municipiul Iași, iar la trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional conform OUG nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru de 60 de zile”, transmit reprezentanții Biroului de presă din cadrul IPJ Iași.
Iași: Amenzi și permise suspendate într-o acțiune pentru protejarea pietonilor
1
