Clubul Napoli a anunţat oficial transferul fundaşului central francez Benoit Badiashile sub formă de împrumut de la Chelsea, cu opţiune de cumpărare, într-o tranzacţie care i-ar putea costa pe „Partenopei” 23 de milioane de euro, informează site-ul Football Italia.”Napoli a anunţat că a obţinut drepturile sportive asupra jucătorului Benoit Badiashile de la Chelsea, sub formă de împrumut, cu opţiune de transfer definitiv”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul clubului, potrivit Agerpres.Potrivit informaţiilor furnizate de Gianluca Di Marzio, expertul în transferuri de la Sky Sport, Napoli a convenit să plătească o sumă de 3 milioane de euro pentru a-l împrumuta pe Badiashile, având totodată opţiunea de a-l transfera definitiv pe jucător pentru încă 20 de milioane de euro.Au existat informaţii contradictorii cu privire la suma exactă a transferului, întrucât unele surse din Italia au susţinut, la începutul acestei săptămâni, că opţiunea de cumpărare ar putea ajunge la 27 de milioane de euro, incluzând diverse clauze suplimentare şi bonusuri.Badiashile devine al doilea jucător nou transferat la prima echipă a lui Napoli în această fereastră de mercato, după sosirea lui Costantino Favasuli de la US Catanzaro, la începutul săptămânii. De asemenea, în această vară au fost exercitate opţiunile de cumpărare pentru Rasmus Hojlund, Alisson Santos şi Vanja Milinkovic-Savic.Badiashile a venit în ianuarie 2023 la Chelsea, care a plătit pentru el 37 de milioane de euro lui AS Monaco. El a avut 135 de apariţii în meciuri oficiale pentru formaţia din Ligue 1, înainte de a juca de 42 de ori în Premier League pentru Chelsea, pe parcursul ultimelor patru sezoane.
Fundaşul Benoit Badiashile a fost împrumutat de Napoli de la Chelsea
1
