Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Fostul premier spaniol, Mariano Rajoy, ironizează reacțiile provocate de afirmațiile sale rasiste despre Franța și se bucură de atenție

Fostul premier spaniol, Mariano Rajoy, ironizează reacțiile provocate de afirmațiile sale rasiste despre Franța și se bucură de atenție

by Salut Iasi


Fostul prim-ministru spaniol Mariano Rajoy, care a calificat echipa naţională de fotbal a Franţei drept o echipă „fără francezi”, provocând o polemică aprinsă în Franţa, s-a felicitat miercuri, într-un nou articol de opinie, pentru „atenţia” acordată declaraţiilor sale controversate, fără a-şi cere scuze, relatează lefigaro.fr, citat de news.ro.Liderul conservator, care a condus guvernul spaniol între 2011 şi 2018, a mulţumit, pe un ton ironic, „autorităţilor pentru atenţia pe care mi-au acordat-o pe durata acestei Cupei Mondiale”.„Păcat că atâtea eforturi depuse pentru a-mi lăuda meritele au distras atenţia de la alte subiecte (…) care contează pentru spanioli”, a scris el cu asprime în ziarul online El Debate.Mariano Rajoy se află în conflict deschis cu actualul guvern de stânga, condus de socialistul Pedro Sánchez, care a ajuns la putere în 2018 în urma unei moţiuni de cenzură care l-a demis pe liderul conservator.Noul său articol a fost publicat marţi seara târziu, imediat după victoria Spaniei împotriva Franţei la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite (2-0). „Unii acordă mai multă importanţă denunţării unui ministru de externe sau făcând o plecăciune în faţa unui prim-ministru pentru a face zgomot, a distrage atenţia, a stârni agitaţie, şi toate acestea pentru ca oamenii să nu vorbească despre ceea ce trăim”, a mai denunţat Mariano Rajoy.Aceste afirmaţii fac aluzie la reacţia lui Pedro Sánchez, care a denunţat în ultimele zile „declaraţiile xenofobe” ale predecesorului său. Luni, în marja paradei de 14 iulie de la Paris, liderul socialist i-a spus omologului său francez, Sébastien Lecornu, că „îi este atât de ruşine”. În imaginile surprinse de camere, s-a putut observa cum prim-ministrul spaniol şi-a dus mâinile la piept, făcând o uşoară plecăciune, ca un gest de scuză, în faţa lui Sébastien Lecornu şi a Brigittei Macron, soţia preşedintelui francez.„Ei nu-şi cer iertare pentru nimic. Se pare că întotdeauna ceilalţi sunt cei care trebuie să o facă”, a criticat Mariano Rajoy, făcând referire la numeroasele dosare judiciare care vizează anturajul privat şi profesional al lui Pedro Sánchez, precum şi Partidul Socialist (PSOE), pe care îl conduce.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu