Principalele partide de opoziţie din Cehia au obţinut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat de sâmbătă, în timp ce partidul prim-ministrului Andrej Babis nu a reuşit să câştige niciunul dintre locurile pentru care a candidat, într-una dintre primele sale mari probe electorale de la preluarea puterii anul trecut, relatează Reuters.Partidul ANO al lui Babis sperase să câştige locuri în camera superioară a parlamentului, care numără 81 de locuri, unde o treime dintre locuri erau supuse alegerilor, iar partidele de opoziţie deţin majoritatea, conform news.ro.Babis a descris rezultatul drept „catastrofal”, dar este puţin probabil ca acesta să destabilizeze guvernul său de coaliţie eurosceptic, care include partide de dreapta şi de extremă dreapta.De la preluarea mandatului, guvernul a pus capăt sprijinului militar direct acordat de stat Ucrainei în războiul acesteia cu Rusia şi a contestat politicile Uniunii Europene în domeniul climei.Camera inferioară rămâne principala cameră legislativă a ţării şi poate trece peste vetourile Senatului, limitând capacitatea camerei superioare de a bloca legislaţia guvernamentală.Cu toate acestea, Senatul joacă un rol important în aprobarea modificărilor constituţionale, în confirmarea candidaţilor prezidenţiali la Curtea Constituţională şi în alegerea propriului preşedinte, al doilea cel mai înalt funcţionar de stat al ţării după preşedinte.În ciuda acestui eşec, ANO continuă să conducă în sondajele de opinie naţionale.Guvernul a relaxat politica fiscală pentru a stimula salariile, pensiile şi investiţiile în transporturi, atrăgând critici în această ţară cu o populaţie de 10,9 milioane de locuitori, cunoscută pentru stilul său de viaţă frugal.Rata de participare la turul al doilea al alegerilor pentru locurile din Senat, vineri şi sâmbătă, a fost scăzută, după primul tur de weekendul trecut. Conform sistemului electoral, primii doi candidaţi trec în turul al doilea, cu excepţia cazului în care unul dintre ei obţine peste 50% din voturi în primul tur. Partidul pro-european „Primarii şi Independenţii” s-a impus ca fiind cel mai performant, câştigând 10 din cele 14 locuri pentru care a candidat, inclusiv două obţinute direct în primul tur. Democraţii Civici au câştigat şapte locuri.Votul a urmat alegerilor municipale de weekendul trecut, în care ANO a câştigat şase dintre cele 13 capitale regionale ale ţării, în scădere faţă de cele opt de acum patru ani.
Eșec major pentru Andrej Babiš: Opoziția din Cehia domină alegerile pentru Senat, în timp ce partidul premierului nu ia niciun loc
0
