Înregistrarea sistematică a proprietăților este un proces gratuit, prin care imobilele sunt identificate, măsurate și înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Pentru ca lucrările să se desfășoare corect, este important ca proprietarii/deținătorii să știe unde se pot informa, ce documente trebuie să pregătească și cum pot participa la etapele procesului.Procesul nu se desfășoară individual, la cererea fiecărui proprietar, ci organizat, la nivelul unei localități sau al unui sector cadastral. De aceea, informarea din timp și colaborarea cu primăria și echipele de cadastru sunt esențiale.Care sunt drepturile cetățenilor în procesul de înregistrare sistematică?Proprietarii/deținătorii au dreptul să fie informați cu privire la începerea lucrărilor, la etapele procesului și la perioada în care se desfășoară măsurătorile în localitatea lor.Informațiile pot fi obținute de la primărie, din anunțurile publice, din întâlnirile de informare organizate la nivel local sau de pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).De asemenea, proprietarii/deținătorii trebuie să participe la identificarea imobilelor, să ofere informații despre proprietate și să pună la dispoziție documentele pe care le dețin.După întocmirea și afișarea documentelor tehnice ale cadastrului, proprietarii/deținătorii trebuie verifice informațiile înscrise despre imobilele lor. Documentele tehnice sunt afișate public, pentru o perioadă de 60 de zile, la sediul primăriei sau într-un alt loc anunțat public, precum și pe site-ul ANCPI.Dacă sunt identificate erori sau neconcordanțe, proprietarii/deținătorii pot solicita corectarea acestora, potrivit procedurilor prevăzute de lege.Care sunt obligațiile proprietarilor/deținătorilor?Proprietarii/deținătorii trebuie să colaboreze cu echipele de cadastru și cu reprezentanții primăriei, pentru ca imobilele să fie identificate și înscrise corect.Este important ca aceștia să pregătească documentele pe care le dețin cu privire la imobil. Acestea pot include acte de proprietate, certificate de moștenitor, hotărâri judecătorești, acte de identitate, acte de stare civilă sau alte documente care pot clarifica situația juridică a terenului ori a construcției.În etapa măsurătorilor, proprietarii/deținătorii trebuie să participe la identificarea imobilului, să indice amplasamentul și limitele proprietății și să ofere informații corecte despre situația din teren.De asemenea, aceștia trebuie să urmărească anunțurile făcute la nivel local și să verifice documentele tehnice ale cadastrului în perioada de afișare publică. Această verificare este importantă pentru ca eventualele neconcordanțe să fie semnalate la timp.Unde pot fi solicitate informații?Primăria este unul dintre principalele puncte de informare. Aici pot fi obținute informații despre includerea localității în lucrările de înregistrare sistematică, perioada în care încep măsurătorile, documentele necesare și etapele care urmează să fie parcurse.Informații pot fi consultate și pe site-ul ANCPI, unde sunt publicate date referitoare la Programul Național de Cadastru și Carte Funciară și la stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică.De ce este importantă implicarea proprietarilor/deținătorilor?Înregistrarea sistematică este un proces amplu, care pune în acord informațiile din documente cu situația din teren. Prin informare, participare la măsurători, pregătirea documentelor și verificarea datelor afișate, proprietarii/deținătorii contribuie la clarificarea situației juridice a imobilelor și la înscrierea corectă a acestora în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară derulează Faza II a Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cofinanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021–2027. Proiectul este fazat, continuând investițiile demarate inițial prin Programul Operațional Regional (POR) 2014–2020. Lucrările sunt gratuite pentru deținători și vizează înregistrarea imobilelor din 660 de comune, cu o suprafață estimată de peste 5,7 milioane de hectare. FĂ PASUL CEL MARE CĂTRE ÎNREGISTRARE!PENTRU PROPRIETATEA TA.Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prinProgramului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).
Drepturile și obligațiile cetățenilor în procesul de înregistrare sistematică a proprietăților
1
