Cuprins:Premierul britanic Andy Burnham a anunțat luni că Marea Britanie a fost de acord să acorde Arabiei Saudite un sprijin militar de natură defensivă, menit să ajute la oprirea atacurilor lansate din Yemen de către rebelii Houthi. Ajutorul constă în furnizarea de capacități de alimentare în aer pentru avioanele de luptă saudite.Solicitarea transmisă de la Riad a fost aprobată de Londra pe fondul escaladării atacurilor rebelilor Houthi asupra teritoriului saudit. Misiunea va fi îndeplinită de Royal Air Force (RAF) cu ajutorul unei aeronave de realimentare de tip Voyager, ce va fi mobilizată în regiune în zilele următoare. Deși înțelegerea este temporară și stabilită inițial pentru câteva săptămâni, autoritățile britanice urmează să reevalueze situația pe parcurs, scrie Mediafax.„Am primit o solicitare din partea Arabiei Saudite pentru sprijin militar”, a spus Burnham, potrivit Reuters, precizând că a aprobat furnizarea de realimentare aer-aer cu caracter defensiv. Premierul britanic a argumentat că măsura este necesară pentru protejarea stabilității regionale și menținerea deschise a rutelor strategice pentru transporturile de petrol.Burnham a făcut anunțul în timp ce se deplasa la New York pentru Adunarea Generală a ONU, unde este programată și prima sa întâlnire cu președintele american Donald Trump.Rolul misiunii britanice și contextul atacurilor asupra Arabiei SauditeSprijinul britanic nu presupune participarea directă a RAF la bombardarea pozițiilor Houthi. Misiunea avionului Voyager este de a realimenta avioane saudite implicate în misiuni defensive. Associated Press relatează că Arabia Saudită a cerut sprijin similar mai multor aliați, inclusiv Franței, Pakistanului și Egiptului.Decizia vine după intensificarea conflictului din Yemen. Houthi, grupare susținută de Iran, au lansat în ultimele zile atacuri cu rachete și drone asupra Arabiei Saudite, inclusiv asupra capitalei Riad. Rebelii au revendicat, de asemenea, atacuri asupra unor instalații petroliere și au anunțat o blocadă împotriva transporturilor maritime asociate Arabiei Saudite în Marea Roșie și în zona strâmtorii Bab al-Mandab.In Yemen, Houthi au avansat în ultimele săptămâni de-a lungul coastei Mării Roșii și au ocupat inclusiv portul Mokha și insule strategice din regiune. Bab al-Mandab reprezintă una dintre principalele rute maritime dintre Asia și Europa, iar perturbarea traficului prin această zonă poate afecta transportul de mărfuri și energie. Prin această strâmtoare trece în mod normal aproximativ 12% din comerțul mondial.Prezența militară a Marii Britanii în regiune și poziția Statelor UniteMarea Britanie are deja o prezență militară defensivă în Arabia Saudită. Londra a desfășurat anterior sistemul de apărare antiaeriană Sky Sabre pentru protejarea regatului în fața atacurilor cu rachete iraniene.Londra și-a intensificat criticile la adresa Houthi în ultimele săptămâni. La 15 septembrie, reprezentantul britanic la ONU a declarat că atacurile grupării au amenințat civili, infrastructura și navigația internațională și a acuzat Iranul că furnizează în continuare sprijin grupării. Guvernul britanic a cerut Houthi să înceteze atacurile și să revină la procesul de pace mediat de ONU.Sprijinul britanic este anunțat într-un moment în care Statele Unite ale Americii au ales, deocamdată, să nu intervină militar direct împotriva Houthi în acest nou episod al conflictului. Președintele Donald Trump a fost presat de Arabia Saudită să acționeze, dar administrația americană nu a anunțat participarea la operațiuni militare împotriva grupării.
Decizie de ultim moment la Londra: Marea Britanie oferă sprijin militar Arabiei Saudite pentru a contracara atacurile Houthi
0
