Controale de amploare în Iași și Miroslava. Polițiștii au aplicat 76 de amenzi într-o singură ziPolițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava și ai Secției nr. 2 Poliție Iași au organizat, în ziua de 21 iulie, acțiuni de amploare pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea infracționalității și creșterea siguranței rutiere. În urma verificărilor au fost legitimate sute de persoane, controlate peste 100 de autovehicule și aplicate zeci de sancțiuni contravenționale.AdsÎn zona de competență a Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava, oamenii legii au urmărit menținerea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor comise cu violență, combaterea comerțului ilicit cu produse din tutun, prevenirea transporturilor ilegale de material lemnos, verificarea respectării prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor și bunurilor, precum și respectarea legislației rutiere.În cadrul acțiunii au fost legitimate 124 de persoane și controlate 91 de autovehicule.Polițiștii au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale, dintre care 33 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar două pentru alte abateri, valoarea totală a amenzilor fiind de 22.732 de lei.În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Iași au desfășurat o acțiune pentru prevenirea actelor de violență în mediul stradal și pentru depistarea persoanelor care încalcă normele privind circulația rutieră.Au fost efectuate 14 testări alcoolscopice, au fost legitimate 52 de persoane și controlate 25 de autovehicule.În urma verificărilor au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, dintre care 25 pentru abateri la regimul circulației rutiere, iar 15 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 25.774 de lei.Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul acestora fiind prevenirea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea ordinii publice în municipiul și județul Iași.
Controale ample ale polițiștilor din Iași și Miroslava. Zeci de amenzi și sute de persoane verificate
1
