Cuprins:Consiliul Concurenţei a amendat cu 6,42 milioane de lei (1,27 milioane de euro) cinci companii pentru înţelegeri pe piaţa echipamentelor de imagistică medicală din România.Companiile sancționatePotrivit unui comunicat de presă al autorităţii de concurenţă, transmis vineri Agerpres, companiile sancţionate sunt: Esaote SpA (Italia), Esaote Europe BV (Olanda), DTL Medical SRL (România), Camed Medical Systems GmbH (Germania) şi BMS Ultraschall (Germania).În urma investigaţiei, s-a constatat faptul că Esaote SpA, filiala sa Esaote Europe B.V. şi distribuitorii DTL Medical SRL, Camed Medical Systems GmbH şi BMS Ultraschall, s-au înţeles să limiteze comercializarea echipamentelor de imagistică medicală marca Esaote pe teritoriul României.Astfel, în perioada 2020-2022, companiile sancţionate au încheiat contracte şi au adoptat un comportament prin care au restricţionat vânzările paralele în şi dinspre România, având ca efect izolarea teritoriului naţional în cadrul pieţei europene. Concret, prin intermediul acordurilor formale încheiate cu distribuitorii DTL şi Camed, şi prin comportamentul pe piaţă adoptat după derularea unor proceduri de achiziţie publică, furnizorii au restricţionat posibilitatea distribuitorilor de a accepta solicitările venite de la clienţi din alte teritorii.România a fost izolată de restul pieţei interneÎn acest context, Camed Medical Systems GmbH şi BMS Ultraschall, ambele din Germania, nu puteau vinde echipamente către clienţi din România, la solicitarea acestora, iar DTL Medical SRL nu putea vinde la cererea unor clienţi din afara teritoriului României. Prin această practică, România a fost izolată de restul pieţei interne, fiind restricţionată concurenţa intra-marcă pentru echipamentele Esaote.”Aşadar, înţelegerea dintre părţile implicate a limitat concurenţa, în special în ceea ce priveşte preţurile echipamentelor de imagistică marca Esaote. Astfel de înţelegeri pot afecta clienţii publici, precum spitalele, prin reducerea accesului la oferte şi preţuri mai mici pentru echipamente. Reamintim că legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească, în special cele limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile”, se arată în comunicat.Grupul Esaote produce şi furnizează dispozitive medicale de diagnostic imagistic, precum sisteme cu ultrasunete şi rezonanţă magnetică (RMN).Deciziile Consiliului Concurenţei sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) fiind cea care pune în aplicare hotărârea de sancţionare şi execută amenzile.
Consiliul Concurenței a amendat cinci companii din Europa cu peste 6 milioane de lei: Înțelegeri pe piața echipamentelor de imagistică medicală din România
1
