Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Cine ar putea conduce Ucraina după Zelenski? Numele luate în calcul pentru viitoarele alegeri prezidențiale

Cine ar putea conduce Ucraina după Zelenski? Numele luate în calcul pentru viitoarele alegeri prezidențiale

by Salut Iasi


Cuprins:Viitorul politic al președintelui Volodimir Zelenski revine în atenție după ce Donald Trump a declarat că Ucraina ar trebui să aibă un nou lider. Deși organizarea alegerilor rămâne blocată de legea marțială, sondajele și scena politică de la Kiev indică deja câteva nume.Fost comandant-șef al armatei ucrainene și actual ambasador la Londra, Valeri Zalujnîi este considerat unul dintre cei mai puternici potențiali adversari ai actualului președinte, potrivit unei analize a publicației Newsweek, citată de Mediafax.Un sondaj realizat de Rating Group îi plasează pe Zelenski și Zalujnîi pe primele poziții într-un scenariu electoral ipotetic. Aproape 23% dintre respondenți ar vota pentru actualul președinte, în timp ce peste o cincime l-ar susține pe fostul comandant al armatei. Zalujnîi are însă avantaj la capitolul încredere: 64%, față de 53% pentru Zelenski.Generalul nu a confirmat până acum că intenționează să candideze.Budanov și Fedorov, alte două nume importanteUn alt posibil candidat este Kirilo Budanov, devenit una dintre figurile cunoscute ale Ucrainei în timpul războiului. Potrivit datelor citate de Newsweek, aproximativ 53% dintre ucrainenii intervievați declară că au încredere în el, iar 6,7% l-ar vota în primul tur al unor viitoare alegeri. Budanov nu și-a anunțat o eventuală candidatură.În calcule apare și Mihailo Fedorov, în vârstă de 35 de ani. Fost vicepremier și ministru al Apărării, acesta beneficiază de o cotă de încredere de aproximativ 38%, iar 7,6% dintre respondenții sondajului spun că l-ar vota într-un prim tur.Al patrulea nume este Petro Poroșenko, președinte al Ucrainei între 2014 și 2019 și în prezent deputat al opoziției. El rămâne o voce importantă împotriva actualei puteri, după ce a pierdut alegerile din 2019 în fața lui Zelenski.Alegerile nu pot avea loc în actualele condițiiDiscuția privind succesiunea rămâne, deocamdată, ipotetică. Legislația ucraineană nu permite organizarea alegerilor în timpul legii marțiale, instituită după declanșarea invaziei ruse la scară largă în februarie 2022. Autoritățile de la Kiev invocă și dificultățile majore de securitate pe care le-ar presupune un scrutin în timpul războiului.Zelenski a afirmat însă că autoritățile ar putea organiza alegeri dacă Rusia ar accepta o încetare totală a focului pentru 60 de zile.Presiunea politică asupra liderului ucrainean pare să fi crescut. Un sondaj publicat în octombrie arată că majoritatea respondenților consideră că Zelenski nu ar trebui să candideze pentru un al doilea mandat. În același timp, 71% se opun organizării alegerilor în condițiile actuale, semn că dorința unei schimbări politice nu echivalează cu susținerea unui scrutin în timpul războiului.Trump a alimentat dezbaterea declarând că „este timpul ca Ucraina să aibă un nou președinte”, în timp ce Zelenski nu a precizat până acum dacă intenționează să participe la următoarele alegeri.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu