Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a vizitat noul Centru de Neurochirurgie și Patologie Neurovasculară din Cluj-Napoca și a declarat că proiectul reprezintă „un moment istoric pentru sistemul de sănătate din România”, potrivit Mediafax.„Spații luminoase, circuite medicale gândite până la cel mai mic detaliu, saloane moderne, terapie intensivă la standarde internaționale, bloc operator complet echipat. Este primul spital construit de la zero în Cluj după 1970 și unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din această parte a Europei”, a transmis, vineri, Rogobete, pe Facebook.Potrivit fostului ministru, proiectul, care în urmă cu câțiva ani exista doar pe hârtie, este acum aproape finalizat.„În urmă cu doar câțiva ani, acest proiect era doar o planșă pe o masă din Ministerul Sănătății. Mulți nu credeau că va deveni realitate. Astăzi, am avut bucuria să îl văd aproape finalizat”, a spus acesta.Centrul va dispune de 109 paturi, dintre care 26 de terapie intensivă, șapte săli de operație, inclusiv una hibridă, și va trata patologii neurochirurgicale și neurovasculare atât la copii, cât și la adulți.„Este un centru care va trata cele mai complexe patologii neurochirurgicale și neurovasculare, de la nou-născuți până la adulți”, a afirmat Rogobete.Fostul ministru a subliniat că investiția face parte dintr-un program mai amplu de construire a unor unități sanitare noi în România.„În România se construiesc 22 de spitale noi. Acesta este al patrulea pe care îl prezint și încă o dovadă că investițiile în sănătate nu mai sunt doar promisiuni, ci realități care vor salva vieți”.Fostul ministru al Sănătății subliniază că aceste spitale „înseamnă mai mult decât o clădire nouă. Înseamnă șanse în plus la viață, demnitate pentru pacienți și condiții mai bune pentru cei care îi îngrijesc”.
Centrul de Neurochirurgie și Patologie Neurovasculară din Cluj-Napoca, aproape finalizat. Alexandru Rogobete: 'Un moment istoric pentru sistemul de sănătate din România'
1
