Rolul lui Tony Blair în Fâșia Gaza
Fostul premier al Regatului Unit, Tony Blair, ar putea să aibă o poziție de conducere într-o autoritate de tranziție în Fâșia Gaza, care ar putea fi înființată în cadrul planului de pace propus de Statele Unite. Aceste informații au fost raportate vineri de mai multe publicații britanice, conform agenției AFP.
Implicarea în negocieri
Blair, care a condus Marea Britanie în perioada 1997-2007, a fost activ în discuții cu administrația Trump și alți oficiali cu privire la viitorul palestinian după război. Conform publicațiilor BBC și The Economist, Blair ar putea să conducă această nouă autoritate cu sprijinul ONU și al țărilor din Golf.
Consiliul de Supraveghere
Financial Times a notat că Tony Blair, care a acționat ca mediator pentru pace în Orientul Mijlociu între 2007 și 2015, a solicitat să facă parte din consiliul de supraveghere al acestei autorități. Tony Blair Institute for Global Change, organizația lui Blair, a refuzat să comenteze informațiile pentru AFP.
Proiectul de pace
O sursă apropiată fostului prim-ministru a confirmat că acesta este implicat într-un proiect destinat să contribuie la soluționarea conflictului din Fâșia Gaza. Totuși, sursa a subliniat că Blair nu va susține o propunere de relocare permanentă a locuitorilor din Gaza și că autoritatea de tranziție va înlocui, în final, puterea către Autoritatea Națională Palestiniană, cu sediul la Ramallah.
Detalii despre autoritate
Conform The Economist, această entitate nou creată, denumită „Autoritatea Internațională de Tranziție din Gaza”, ar obține un mandat din partea ONU care să o recunoască drept „autoritate politică și juridică supremă” timp de cinci ani. Ulterior, controlul va fi transferat către palestinieni.
Sediul inițial
Inițial, autoritatea ar urma să aibă sediul în Egipt, urmând să se mute în enclavă odată ce condițiile de securitate vor permite, conform informațiilor de la BBC.
Opinia lui Yossi Cohen
Yossi Cohen, fostul director al serviciului secret Mossad, a declarat vineri la un post de radio britanic că apreciază ideea, referindu-se la Tony Blair ca fiind o „persoană extraordinară”.
Controversele din trecut
În 2003, Tony Blair a susținut implicarea Marii Britanii în războiul din Irak, decizie care a fost extrem de contestată pe plan intern. O comisie de anchetă independentă a stabilit în 2016 că Blair a exagerat în mod deliberat amenințarea pe care o reprezenta regimul irakian.
Reuniune politică la Casa Albă
Informațiile obținute de BBC și de site-ul de știri Axios sugerează că Blair a participat la o „reuniune politică” relevantă pentru Gaza, organizată la Casa Albă la sfârșitul lunii august, în fața lui Donald Trump. Această întâlnire a avut loc după ce președintele american a stârnit controverse prin sugestiile sale de a transforma Gaza într-o „Riviera a Orientului Mijlociu,” propunând relocarea locuitorilor palestinieni sub un control american.
Contextul istoric
Mandatul britanic în Palestina, realizat între 1920 și 1948, a reprezentat o etapă în care Marea Britanie a administrat o zonă ce include acum Israelul, Fâșia Gaza, Cisiordania și Iordania, sub auspiciile Ligii Națiunilor. Această împuternicire a fost oficializată de Consiliul Ligii Națiunilor pe 24 iulie 1922, intrând în vigoare pe 26 septembrie 1923.
Fundamentele mandatului
Documentul a fost bazat pe principiile formulate în Articolul 22 al Convenției Ligii Națiunilor și în rezoluția Conferinței de la San Remo din aprilie 1920. Acesta a legitimat administrarea britanică a teritoriului, inclusiv partea de sud a fostei Sirii Otomane, între 1923 și 1948.
Structura administrativă
După ce a obținut aprobarea Ligii Națiunilor, Regatul Unit a împărțit teritoriul sub mandata în două zone administrative: Palestina, sub control britanic direct, și Transiordania, care beneficia de un anumit grad de autonomie sub conducerea familiei Hashemite. Această împărțire a exclamat Transiordania din zona destinată „Căminului național evreiesc”.
Angajamentele internaționale
Preambulul mandatului specifica faptul că puterile aliate s-au înțeles că autoritatea mandatară avea responsabilitatea de a implementa Declarația Balfour din 2 noiembrie 1917, prin care britanicii s-au angajat să sprijine crearea unui cămin național pentru evrei în Palestina. De asemenea, puterile aliate s-au obligat să apere drepturile civile și religioase atât ale comunității evreiești, cât și ale celei neevreiești.
Obiectivele sistemului de mandate
Obiectivul principal al sistemului de mandate instituite de Liga Națiunilor era gestionarea teritoriilor care aparțineau Imperiului Otoman în Orientul Mijlociu din secolul al XVI-lea. Mandatele urmau să înceteze odată ce aceste regiuni erau capabile să se autoguverneze.
