Peste 250 de intervenții în doar trei zile pentru pompierii ieșeni. Incendiile de vegetație au afectat peste 15 hectare, iar salvatorii au intervenit și la accidente grave și o explozie produsă într-un salon de înfrumusețare din Iași.Pompierii militari, paramedicii SMURD și inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași au desfășurat nu mai puțin de 252 de misiuni și acțiuni operative și preventive în perioada 31 iulie 2026, ora 08:00 – 3 august 2026, ora 08:00.AdsDin totalul intervențiilor, 179 au reprezentat misiuni operative, dintre care 15 incendii, 149 de intervenții SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat, asistență medicală de urgență și descarcerare, precum și 15 alte intervenții.Peste 15 hectare de vegetație uscată au fost mistuite de flăcăriUna dintre cele mai mari provocări pentru salvatori în ultimele trei zile a fost numărul mare de incendii de vegetație uscată și fond funciar.Incendiile au afectat terenuri din localitățile Cristești, Cucuteni, Fărcășeni, Rediu, Dancu, Hârlău și Lețcani, unde au ars peste 15 hectare de vegetație uscată, dar și importante cantități de furaje și fân.Potrivit ISU Iași, cele mai multe incendii au fost provocate de utilizarea focului deschis în spații deschise, iar în două cazuri cauza probabilă a fost reprezentată de scântei provenite de la utilaje agricole.Incendii la locuințe și anexe gospodăreștiPompierii au intervenit și pentru stingerea unor incendii produse la construcții.La Scobâlțeni, o anexă gospodărească a fost afectată pe aproximativ 80 de metri pătrați, fiind distruse bunuri din interior și lemn de foc. Cauza probabilă a fost un conductor electric defect.În localitatea Brăiești, un incendiu izbucnit la o locuință a afectat acoperișul și mai multe bunuri, iar cauza probabilă indicată de pompieri este efectul termic al curentului electric.La Suhuleț, în comuna Tansa, flăcările au cuprins acoperișul unei case și bunurile din interior, incendiul fiind provocat, cel mai probabil, de folosirea focului deschis în spații închise.Explozie urmată de incendiu într-un salon de înfrumusețare din IașiÎn dimineața zilei de 3 august, echipajele Detașamentului 2 Iași au intervenit pe Bulevardul Nicolae Iorga, unde s-a produs o explozie urmată de incendiu într-o cameră de cămin în care funcționa un salon de înfrumusețare.În urma incidentului au fost degradate bunuri pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, iar cauza probabilă stabilită este folosirea focului deschis în spații închise.Intervenții la accidente rutiere și muniție neexplodatăÎn aceeași perioadă, echipajele ISU au intervenit la trei accidente rutiere, dintre care unul produs în municipiul Târgu Frumos, soldat cu decesul unei persoane încarcerate.De asemenea, pompierii au acționat la două accidente în care au fost implicați pietoni, produse în municipiul Iași și în localitatea Lețcani.Printre celelalte misiuni s-au numărat:transportul pacienților supraponderali;degajarea unui arbore căzut pe carosabil;intervenții la sesizări privind miros de gaz;misiuni pirotehnice pentru ridicarea și distrugerea muniției neexplodate;măsuri de protecție la evenimentul motor-sport Adventure Festival.Aproape 150 de intervenții SMURDParamedicii SMURD au răspuns la 149 de solicitări medicale, acordând primul ajutor calificat și asistență medicală persoanelor aflate în dificultate atât în mediul urban, cât și în mediul rural.Totodată, inspectorii de prevenire au desfășurat 11 misiuni preventive, constând în:5 controale de prevenire;5 activități de informare preventivă;o activitate de avizare-autorizare.Avertismentul pompierilorAvând în vedere temperaturile ridicate și riscul crescut de incendii, ISU Iași reamintește că arderea vegetației uscate, a miriștilor și a resturilor vegetale este interzisă.Persoanele care încalcă prevederile legale riscă amenzi între 7.500 și 15.000 de lei, iar persoanele juridice între 50.000 și 100.000 de lei. Totodată, fermierii pot pierde sprijinul financiar acordat prin APIA dacă provoacă astfel de incendii.Reprezentanții Inspectoratului recomandă cetățenilor să consulte platforma fiipregatit.ro și aplicația mobilă DSU, iar în situațiile care pun în pericol viața, bunurile sau mediul să apeleze imediat numărul unic de urgență 112.
Bilanț ISU Iași: 252 de intervenții în doar trei zile. Peste 15 hectare de vegetație distruse de incendii și 149 de misiuni SMURD
1
