În urmă cu câteva ore, un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în cursul zilei de astăzi pe DN 28, în zona localității Budăi, orașul Podu Iloaiei. La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari, echipajele medicale și reprezentanții autorităților competente.AdsPotrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași, în urma impactului au rezultat două victime conștiente, care au rămas încarcerate în autoturismele implicate.Pentru gestionarea situației, au fost mobilizate importante forțe de intervenție, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de descarcerare, un echipaj de prim ajutor calificat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași.Salvatorii au acționat pentru extragerea victimelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor, iar după operațiunea de descarcerare, cele două persoane au fost evaluate medical la locul accidentului.Ulterior, victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente, care au preluat cercetările în acest caz.FOTO:
ATENȚIE FOTO / Accident grav pe DN 28, la Budăi – Podu Iloaiei. Două persoane au fost descarcerate și transportate la spital
2
Articolul anterior
