Cuprins:Directorul ANM, Elena Mateescu, anunță o schimbare a vremii începând de mâine. Astfel, până vineri, cel puțin, temperaturile vor scădea simțitor, va ploua în averse însoțite de descărcări electrice, iar la munte, la altitudini mari, este posibil ca precipitațiile să fie sub formă de lapoviță și ninsoare.Vreme instabilă în mai multe regiuni„Astăzi, vremea este în general instabilă, iar săptămâna va debuta sub incidența aceluiași tip de manifestare meteorologică: averse torențiale însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 40-50 km/h, cu precădere azi în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și Muntenia, cantități de apă de 20 de litri pe metrul pătrat, izolat 30-40 l/mp.Temperaturile scad considerabilDe mâine, o masă de aer rece va aborda zona țării noastre și va determina scăderea considerabilă a regimului de temperaturi, începând mai ales de la mijlocul acestei săptămâni, când miercuri temperaturile se vor situa doar între 10 și 20 de grade. Inclusiv în Capitală, maxima nu va depăși 17-18 grade C.Posibile ninsori la munteLa munte, în contextul scăderii regimului de temperaturi, mai ales la altitudini mai mari de 1.700 de metri, este posibil să consemnăm precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare”, a declarat Elena Mateescu, într-o intervenție la Digi24.Și în Capitală este posibil să consemnăm, începând din această după-amiază, dar mai ales de mâine, perioade în care aversele să fie prezente, însoțite de vânt, a anunțat directoarea ANM.„Nu excludem descărcări electrice, mai ales mâine după-amiază și pe parcursul nopții de marți spre miercuri”, a spus Mateescu.Potrivit acesteia, episodul va dura până cel puțin vineri și vor predomina zilnic perioade de instabilitate cu averse.
ANM anunță o răcire a vremii cu ploi, vijelii și posibil lapoviță și ninsoare la munte
2
