Cuprins:Un avion de pasageri al companiei flydubai, având la bord aproximativ 100 de cetățeni israelieni, a declanșat o amplă operațiune de securitate după ce a transmis coduri de urgență în timpul zborului de la Dubai către Tel Aviv, potrivit presei israeliene.Alertă de deturnareZborul FZ1073 a transmis inițial codul 7700 (urgență generală), existând informații conform cărora a transmis ulterior codul 7500, care indică o intervenție ilegală sau deturnarea aeronavei.Aeronava Boeing 737 MAX 8 și-a schimbat traiectoria deasupra Arabiei Saudite și, potrivit informațiilor, a început să se îndrepte spre Israel, deși se pare că nu a primit permisiunea de a ateriza pe aeroportul Ben Gurion.Situația de la bord rămâne neclară.Avioane de vânătoare ale Forțelor Aeriene Israeliene au fost trimise în întâmpinarea avionului, potrivit unor surse din domeniul securității. Presa israeliană relatează că premierul și ministrul apărării poartă consultări de urgență.Avionul a aterizat la TabukZborul flydubai de la Dubai la Tel Aviv, care transmisese un semnal de urgență, a aterizat în urmă cu puțin timp pe aeroportul din Tabuk, Arabia Saudită.Incidentul care a determinat echipajul să transmită un semnal privind o „intervenție ilegală” și un alt semnal general de urgență a fost cauzat, se pare, de o altercație între piloții aflați la bord, potrivit unor surse de securitate israeliene.Armata precizează că șeful Statului Major al IDF, generalul-locotenent Eyal Zamir, a analizat incidentul împreună cu ofițeri superiori, printre care s-au numărat comandantul Forțelor Aeriene Israeliene, generalul-maior Omer Tischler, șeful Direcției Operațiuni, generalul-maior Itzik Cohen, și șeful Direcției de Informații, generalul-maior Shlomi Binder.Reacția lui NetanyahuPremierul Benjamin Netanyahu a purtat consultări cu privire la aterizarea de urgență a unui zbor al companiei flydubai, care efectua cursa de la Dubai la Tel Aviv, a anunțat biroul său.„Situația este sub control și se iau toate măsurile necesare pentru a-i aduce în siguranță în Israel pe pasagerii israelieni”, a transmis Biroul Premierului.
Alertă de deturnare a unui avion cu o sută de israelieni la bord/ Aeronava a aterizat în Arabia Saudită
0
