Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Ajung în fața medicilor pentru probleme minore, dar află că de fapt suferă de afecțiuni ale inimii. Zeci de cazuri în fiecare zi, la Iași

Ajung în fața medicilor pentru probleme minore, dar află că de fapt suferă de afecțiuni ale inimii. Zeci de cazuri în fiecare zi, la Iași

by Salut Iasi

Zeci de persoane ajung zilnic la spital pentru probleme minore, dar află că de fapt suferă de afecțiuni grave ale inimii. Un astfel de caz a fost înregistrat recent, când un bărbat s-a prezentat la urgențe acuzând că nu aude bine, dar el prezența o afecțiune mult mai complexă.AdsMedicii ieșeni avertizează că zilnic între 15 și 30 de persoane se prezintă cu afecțiuni aparent banale, dar în urma investigațiilor descoperă că au probleme cardiace serioase. Tot mai frecvent, pacienții sunt persoane tinere, în jurul vârstei de 40 de ani, care nu știau că suferă de afecțiuni ale inimii. Specialiștii spun că principalii factori de risc sunt stresul, fumatul și hipertensiunea arterială, iar lipsa controalelor medicale periodice face ca multe dintre aceste probleme să fie depistate târziu, uneori în situații critice.„Un bărbat de 47 de ani s-a prezentat inițial la spital din cauza unui dop în ureche, fără să acuze dureri în piept. Cu toate acestea, în urma efectuării unei electrocardiograme, medicii au descoperit probleme cardiace și acum este internat la cardiologie. Exista riscul unei complicații grave, precum un stop cardiac”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD.„Cauzele imediate includ stresul, fumatul, oboseala excesivă”Medicul precizează că majoritatea pacienților sunt persoane nediagnosticate, care nu au făcut controale medicale regulate sau deloc. Conform prof.dr. Cimpoeșu, chiar și cei care urmează un tratament, unii îl întrerup, alții îl continuă, însă în contextul efortului fizic, expunerii la căldură sau stresului, riscul de apariție a sindromului coronarian acut crește semnificativ.Continuarea pe ziaruldeiasi.ro 

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu