Contextul procesului
Cincizeci de bărbați au fost judecați în Franța pentru violul unei femei, care a fost drogată de soțul ei. Manon Garcia, o filosofă feministă, a fost prezentă în sala de judecată și a ascultat pledoariile finale ale procurorilor. Aceasta a declarat că astfel de infracțiuni sunt rareori atât de bine documentate. În cadrul procesului Dominique Pelicot, ideile lui Garcia au avut un impact semnificativ. Ea a menționat că există aproximativ 20.000 de probe video și fotografii care ilustrează violul suferit de Gisèle Pelicot, când aceasta era inconștientă.
Importanța dovezilor
Deși dovezile împotriva soțului ei Dominique și a celorlalți acuzați erau concludente, procurorii au simțit nevoia de a oferi un argument filosofic pentru a explica gravitatea faptei. Manon Garcia a fost vocea potrivită pentru a susține acest punct de vedere, fiind autoarea unor lucrări relevante precum „We Are Not Born Submissive” și „The Joy of Consent”.
Implicarea personală a lui Garcia
În noiembrie trecut, la șase săptămâni după începutul procesului, Garcia a ajuns la Avignon pentru a asista la desfășurarea judecății. Inițial, intenționase să participe doar pentru câteva zile, dar s-a simțit atrasă de gravitatea cazului. „Nu puteam să mă întorc la viața mea obișnuită”, a explicat ea. Aceasta a decis să rămână, susținând că nu putea ignora ce se întâmpla.
Cartea lui Garcia
Cartea sa intitulată „Living with Men: Reflections on the Pelicot Trial” abordează subiectul, denumit după satul de origine al familiei Pelicot. Deși tema este extrem de sumbră, autorul a afirmat că nu vrea să scrie o carte deprimantă, ci una captivantă și provocatoare. „Este emoționant, mai ales datorită curajului lui Gisèle Pelicot”, a adăugat ea.
Curajul lui Gisèle Pelicot
După ce a fost victimă a unui viol de proporții inimaginabile, Gisèle Pelicot a avut puterea de a renunța la anonimatul ei pentru a permite desfășurarea procesului în public. Aceasta s-a confruntat zilnic cu un grup numeros de acuzați, descriind experiența ca fiind copleșitoare și umilitoare. Chiar și așa, ea a găsit sprijin în rândul susținătoarelor care o aplaudau constant.
Atmosfera din sala de judecată
Garcia a descris atmosfera din sala de judecată ca fiind „o cușcă de lei”, unde mulți dintre acuzați erau prieteni care împărtășiseră aceeași celulă în timpul detenției. Acest lucru a creat o solidaritate neobișnuită între aceștia, care se considerau victime ale feminismului radical. Gisèle, pe de altă parte, se simțea judecată și umilită.
Repetarea procesului
Procesul s-a reînceput recent, când un alt inculpat, Husamettin Dogan, a făcut apel împotriva condamnării sale. Gisèle a fost prezentă pentru a clarifica impactul violului și pentru a sublinia că nu există un grad minor de viol. Apelul a fost respins, iar pedeapsa lui a fost amplificată.
Argumente și strategii de apărare
Pe parcursul procesului, avocații lui Gisèle au reușit să combată utilizarea unor dovezi vechi din viața ei privată, argumentând că acestea ar putea provoca victimizare secundară. Aceasta a fost o reușită importantă din punct de vedere juridic.
Profilul agresorilor
Un aspect uluitor despre cei 50 de acuzați este că aceștia proveneau din aceeași zonă geografică, dar din diverse medii sociale și profesii. Aceștia includeau șoferi de camion, soldați și jurnaliști. Această diversitate a dus la concluzia că agresiunea nu poate fi atribuită unei singure culturi sau clase sociale.
Percepții și prejudecăți
Garcia observă că percepțiile referitoare la violatori variază. De exemplu, unii susțineau că agresorii erau bine integrați în societate, în timp ce alții, inclusiv intelectuali, se limitau să caracterizeze problema ca fiind specifică culturii franceze. Aceasta aruncă o lumină asupra complexității apărărilor formulate în acest caz.
Discursul despre violența sexuală
Garcia abordează teme legate de normalizarea violenței și cum aceasta este adesea confundată cu abuzul de substanțe. Este important de reținut diferența între inconștiența forțată și fetișurile sexuale. În cartea sa, ea discută despre cum submisiunea chimică transformă victima într-un obiect.
Reflecții asupra sistemului de justiție
În cadrul discuțiilor despre sistemul judiciar, Garcia evidențiază cum unele apărări devin o modalitate de a justifica violența sexuală, vorbind despre cum anumite comportamente devin acceptabile în fața legii. Reflectând asupra acestui proces, ea aduce în discuție realitatea dură și complexitățile care însoțesc cazurile de viol și abuz.
Imposibilitatea de a comite un viol
Gisèle Pelicot susține că acuzațiile de viol împotriva ei nu pot fi verificate din cauza incapacității bărbaților implicați de a avea erecție, o afirmație susținută de dovezile video. „Un judecător a păstrat tăcerea majoritatea timpului”, afirmă ea, „însă a pus întrebări relevante: „Cum se face că nu ați putut avea erecție?” Niciunul dintre ceilalți 45 de bărbați nu a fost întrebat: „Cum se face că ați putut avea erecție?” Când vizionezi înregistrările video, nu există nimic erotic în ele. Nu este vorba despre un film provocator, ci despre o femeie expusă, care ar putea fi bunica ta. Nu îi cunoști identitatea, ea se află în comă; cum să găsești asta excitant? Imaginează-ți un bărbat într-un pat, dormind, cu saliva curgându-i din gură, cu o diferență de vârstă de 30 de ani față de tine, și te-ai arunca într-o asemenea situație?”
Critica culturală a violului
Garcia nu apreciază termenul „cultura violului”, considerându-l prea vag, dar introduce în carte conceptul de „schela culturală a violului”, o idee elaborată de psihologul neozeelandez Nicola Gavey în anii 2000. Această teorie se bazează pe trei premize: bărbații doresc exclusiv sex, nu iubire; femeile caută iubire și pot accepta sexul ca metodă de a o obține; iar sexul este definit ca penetrare vaginală ce se încheie cu ejaculare. Aceste mituri polarizează relațiile interumane – bărbații devin vânători, iar femeile, prada, retrăind dorința masculină ca o „atitudine pregătită, așteptând ocazia de a comite un viol”, conform analizei sale.
Analogia cu Eichmann
Un aspect provocator din volumul „Living With Men” este analogia pe care Garcia o face între procesul lui Pelicot și lucrarea lui Hannah Arendt din 1963, „Eichmann în Ierusalim: un raport despre banalitatea răului”. Adolf Eichmann, judecat pentru rolul său în Holocaust, este un subiect aparte. „Am găsit două motive pentru care am simțit nevoia de a face această comparație. În primul rând, sunt un filosof prezent la un proces. Așadar, când cineva mă întreabă: „Ce înveți din Arendt în Ierusalim?”, iar în al doilea rând, deoarece „răul” și „bărbatul” sună asemănător în limba franceză. Astfel, gluma persistă.”
Funcționarea sistemului judiciar
Garcia continuă să explice o similitudine mai profundă, revelând concluzia esențială a lui Arendt. „Dacă un proces penal operează așa cum ar trebui, acesta nu va produce rezultatele pe care le aștepți”, afirmă ea. Dacă cineva dorește să transforme procesul într-o dezbatere socială despre violența sexuală, sau să folosească cazul Eichmann ca un simbol al nazismului, procesul penal, prin natura sa, nu poate oferi aceste perspective. „Dacă ar reuși să facă acest lucru, ar fi un proces grav afectat.” Experiența lui Pelicot în instanță a reiterezat și reforțat trauma inițială, la fel cum apărarea lui Eichmann, care se prezenta ca pasivă, a redefinit Holocaustul ca o sumă de atrocități fără vinovați.
Reflecții asupra responsabilității
„O diferență semnificativă este că există istorici care susțin că Arendt a acceptat fără ezitare apărarea lui Eichmann – că se făcea că nu înțelege. Acesti oameni din Mazan nu se prefac proști; ei nu au nimic constructiv de adăugat despre acțiunile lor. Aceasta mi s-a părut înfricoșător.” În sistemul judiciar din Franța, dacă făptașii admit faptele comise și le analizează într-o manieră constructivă, pot beneficia de pedepse cu închisoarea mai blânde. Acești bărbați au avut motive clare să acționeze astfel, au petrecut doi, sau chiar patru ani în spatele unor gratii, și totuși nu pot să-și recunoască faptele. Nu pentru că ar fi neînțelegători. Ci pentru că există o concepție înrădăcinată a masculinității și a dreptului lor asupra corpurilor feminine care le induce, crede ea, ideea că nu au comis nimic greșit.
Impactul personal asupra autoarei
Experiența procesului a avut un efect profund asupra lui Garcia. „Am suferit de insomnii severe deoarece aveam senzația constantă că aș putea adormi și s-ar putea întâmpla ceva teribil. Singurul loc în care mă simțeam protejată era lângă soțul meu, iar mintea mea îmi spunea: „Ești nebună? Acesta este singurul loc unde nu ar trebui să te simți în siguranță”. Dar, pur și simplu, nu poți gândi astfel.” Ea subliniază că nu este o feministă anti-bărbați. „Vreau doar ca bărbații să conștientizeze că împărtășim aceeași lume și că identitatea lor de bărbați influențează gravitatea acestei lumi.” Deși pare un gest incomod să etichetezi această carte ca fiind inspiratoare, este, fără îndoială, o hartă a unui teritoriu dificil de navigat, oferind perspective valoroase asupra realităților contemporane.
