Un moment important pentru comunitatea din Pașcani a avut loc ieri, odată cu inaugurarea oficială a Centrului de Recoltare Sânge, un proiect așteptat de ani de zile de pacienți și de cei care doresc să contribuie la salvarea de vieți prin donare de sânge.AdsPrintre cei care au susținut constant realizarea centrului se numără Sorin Olariu, consilier local și promotor al proiectului, care a transmis un mesaj emoționant după deschiderea oficială.„Este proiectul meu de suflet, inițiat în anul 2017, care a avut un traseu anevoios, lovindu-se deseori de refuzuri politice și birocratice.Dar Dumnezeu a fost de partea noastră, a celor care ne-am dorit acest Centru și a celor care au nevoie de el”, a transmis Sorin Olariu.Acesta a adresat mulțumiri tuturor celor implicați în realizarea proiectului: Asociația Ambulanța Life; Marius Benchea; voluntarilor implicați în renovarea centrului; donatorilor care au sprijinit financiar proiectul; Petru Movilă; Dumitru Pantazi.Totodată, consilierul local a făcut un apel către pășcăneni să doneze sânge și să sprijine activitatea noului centru.„Mulțumesc pe această cale viitorilor donatori de sânge și vă îndemn să mergeți, să donați în număr cât mai mare, pentru a salva cât mai multe vieți”, a mai transmis Sorin Olariu.Deschiderea Centrului de Recoltare Sânge reprezintă un pas important pentru sistemul medical local, facilitând accesul persoanelor din Pașcani și din localitățile apropiate la servicii de donare fără a mai fi nevoie de deplasări la Iași.VIDEO:
A fost inaugurat oficial Centrul de Recoltare Sânge la Pașcani. Sorin Olariu: „Este proiectul meu de suflet”
0
