Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Bogdan Marişca conduce în clasamentul Raliului Iaşului după prima zi

Bogdan Marişca conduce în clasamentul Raliului Iaşului după prima zi

by Salut Iasi



Bogdan Marişca conduce în Raliul Iaşului, etapa a şaptea a Campionatului Naţional de Raliuri, după cele cinci probe speciale desfăşurate sâmbătă.

Echipajul format din Bogdan Marişca şi Sebastian Itu (Skoda Fabia RS Rally2) a înregistrat un timp de 46 min 12 sec 8/10, fiind urmat de fraţii Norbert şi Francesca Maior (Ford Fiesta Rally3 Evo), la 30 sec 2/10, şi de Andrei Gîrtofan şi Doru Vrajă (Skoda Fabia Rally 2), la 30 sec 6/10, etc.

Marişca este cel mai experimentat pilot din Campionatul Naţional de Raliuri, cu o experienţă de 31 de ani de la prima sa competiţie la nivel naţional, conform agerpres.ro.

Din 2007, de când Raliul Iaşului a revenit în calendarul naţional, Marişca a participat la 17 ediţii, obţinând victoria la competiţia din 2020.

Liderul clasamentului general al piloţilor, Simone Tempestini, nu concurează în Moldova, el fiind prezent la Raliul Ţării Galilor din Campionatul European de Raliuri (ERC), unde a fost nevoit să se retragă din cauza unei defecţiuni mecanice.



Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu