Ancheta Comisiei Europene asupra Telegram – informaţii de la Financial Times
Telegram este suspectat că ar fi putut subestima intenţionat numărul de utilizatori din Uniunea Europeană, pentru a evita respectarea cerinţelor stricte adresate marilor platforme online, precum restricţii la publicitate, măsuri împotriva dezinformării şi protecţia minorilor, conform surselor citate.
Telegram pretinde că avea 41 de milioane de utilizatori în februarie şi nu a actualizat aceste informaţii de atunci.
O lipsă de actualizare a datelor ar putea însemna încălcarea legii de către Telegram, conform publicaţiei.
Patronul Telegram, Pavel Durov, inculpat în Franţa şi eliberat sub control judiciar
Pavel Durov, patronul Telegram, care a fost eliberat din arestul preventiv miercuri, a fost inculpat după ce a fost audiat de autorităţile franceze şi i s-a interzis să părăsească teritoriul Franţei, relatează BFMTV, conform News.ro.
Pavel Durov a fost arestat după aterizarea avionului său la Bourget, sâmbătă, şi a fost plasat în detenţie preventivă timp de patru zile.
Miercuri a fost inculpat sub control judiciar, conform Procuraturii Republicii Paris. El a fost arestat în legătură cu 12 infracţiuni şi a fost audiat de autorităţile franceze care-l acuză că nu a reacţionat la utilizarea nelegală a serviciului criptat de către unii dintre abonaţii săi, prin lipsa unui control şi colaborare cu autorităţile de anchetă.
Pavel Durov a fost acuzat de cele 12 infracţiuni, printre care „complicitate la difuzare într-o bandă organizată de imagini cu minori cu caracter pornografic” şi „complicitate la trafic de droguri”.
Telegram respinge aceste acuzaţii şi susţine că „respectă legislaţia UE”, DSA, legea europeană care impune reguli platformelor mari, inclusiv dezvoltarea de instrumente de moderare.
