Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Bijuterii contrafăcute vândute de o sibiancă pe rețele de socializare

Bijuterii contrafăcute vândute de o sibiancă pe rețele de socializare

by Salut Iasi



Bijuterii contrafăcute în valoare de peste 300.000 de lei au fost găsite marți, în urma a trei percheziții făcute în Sibiu, după ce o femeie de 29 de ani a vândut bijuterii contrafăcute pe rețele de socializare, potrivit mediafax.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au făcut trei percheziții domiciliare în municipiul Sibiu, pentru documentarea activității infracționale a unei persoane cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în cursul anului 2024, prin intermediul rețelelor de socializare, o femeie în vârstă de 29 de ani, din Sibiu, a comercializat produse, în speță bijuterii, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Produsele ar fi fost achiziționate de către persoana bănuită de pe platforme on-line specializate în marketing, ulterior fiind oferite spre vânzare clienților, care ar fi achitat diverse sume în avans pentru a primi produsele comandate.

Prejudiciul creat este de 325.000 de lei.

În timpul perchezițiilor efectuate în cursul dimineții de marți, polițiștii au ridicat 640 de produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Femeia bănuită de săvârșirea faptei a fost depistată, urmând să fie audiată pentru lămurirea situației de fapt, în vederea aplicării măsurilor legale în consecință.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.





Sursă: stiripesurse.ro

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu