Accident pe E85, în comuna Răchiteni! Două persoane au ajuns la spital după impactul dintre două autoturismeÎn urmă cu puțin timp, un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și trei persoane s-a produs pe drumul european E85, în comuna Răchiteni, județul Iași. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital pentru investigații și tratament.AdsPompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos au intervenit la accidentul produs pe E85, în comuna Răchiteni. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane.La locul solicitării a fost trimisă o autospecială de stingere cu apă și spumă, dotată cu modul de descarcerare și acordare a primului ajutor. Intervenția a fost sprijinită de două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași.Potrivit informațiilor transmise în timpul intervenției, două dintre cele trei persoane implicate au necesitat îngrijiri medicale. După evaluarea efectuată la fața locului, acestea au fost transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.Pompierii au asigurat și măsurile specifice de prevenire a incendiilor la locul accidentului.FOTO:
FOTO / Accident pe E85, în comuna Răchiteni! Două persoane au ajuns la spital după impactul dintre două autoturisme
1
