Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Radu Drăguşin are un nou antrenor. Cine va sta pe banca Fiorentinei

Radu Drăguşin are un nou antrenor. Cine va sta pe banca Fiorentinei

by Salut Iasi


Fiorentina, ultima clasată în campionatul Italiei, l-a rechemat luni pe Paolo Vanoli, care asigurase menţinerea echipei în ligă la finalul unui sezon trecut dezastruos, în locul lui Fabio Grosso, demis duminică după doar trei etape.”Fiorentina anunţă că i-a încredinţat lui Paolo Vanoli conducerea tehnică a echipei sale de primă ligă. Mulţumim din suflet lui «Mister» pentru că a acceptat imediat şi cu entuziasm conducerea echipei”, a precizat clubul din Serie A într-un scurt comunicat, scrie news.ro.Vanoli i-a succedat lui Stefano PioliVanoli i-a succedat lui Stefano Pioli în noiembrie anul trecut, când „La Viola” se afla pe ultimul loc, cu doar patru puncte după zece etape.Sub conducerea sa, Fiorentina a terminat pe locul 15 şi a ajuns în sferturile de finală ale Conference League. După ce a asigurat menţinerea în prima ligă, Vanoli, care a antrenat şi echipele din Veneţia şi Torino, urma iniţial să-şi prelungească acordul cu încă un sezon, dar conducerea Fiorentinei a decis în iunie să încredinţeze echipa lui Fabio Grosso, care la momentul respectiv antrena la Sassuolo.Sub conducerea campionului mondial din 2006, Fiorentina, care sărbătoreşte anul acesta centenarul, nu a obţinut niciun punct în trei etape.După o victorie în Cupa Italiei (4-1), echipa sa a suferit trei înfrângeri la debutul în Serie A: împotriva AS Roma (4-0) în capitală, apoi acasă împotriva lui Frosinone (0-3) şi Torino (1-2) sâmbătă.La Fiorentina este legitimat şi Radu Drăguşin, adus de la Tottenham în iulie, sub formă de împrumut cu plată (1,5 milioane) cu clauză de cumpărare stabilită la 17,5 milioane de euro.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu