Cuprins:Un ghid turistic a filmat momentul în care o bucată masivă dintr-un ghețar s-a desprins de pe vârful Langtang Lirung, la granița dintre Nepal și Tibet. Prăbușirea ghețarului a declanșat o alunecare de teren care a format un lac în valea de dedesubt, înainte ca un torent de apă să se revarse prin sistemul râurilor de munte spre punctul de trecere a frontierei Gyirong. Zgomotul dinaintea dezastruluiOamenii din zonă povestesc cu groază că mai întâi au auzit un zgomot ca de tunet. În doar câteva secunde, muntele a luat-o la vale, iar un val gigantic de gheață și stânci s-a prăvălit în vale, ridicând un nor uriaș de praf, scrie New York Times. Până în prezent, 676 de persoane și-au pierdut viața, iar aproape 3.000 sunt încă dispărute, printre ele fiind peste 500 de turiști străini și pelerini care se aflau în drumeții.Punctul de frontieră Rasuwagadhi și Podul Prieteniei au fost practic șterse de pe hartă, imaginile din satelit arătând doar noroi și ruine.Operațiuni de salvare în condiții extremeDupă o pauză forțată din cauza ploilor torențiale, căutările au fost reluate cu ajutorul elicopterelor. Autoritățile avertizează că pericolul nu a trecut.Alte două lacuri formate în amonte sunt monitorizate atent, existând riscul unor noi inundații până când acestea nu se vor drena complet.Nepalul refuză ajutorul internaționalDinesh Bhattarai, fost ambasador nepalez la ONU, sugerează că reticența guvernului este legată de proximitatea districtului Rasuwa față de granița cu Tibetul, una dintre cele mai sensibile zone teritoriale pentru China. Nepalul a menținut istoric un echilibru diplomatic fragil cu Beijingul.
VIDEO Momentul care a declanșat inundațiile din Nepal: Un ghid turistic a filmat ruperea ghețarului
3
