Cuprins:Vaticanul va construi o centrală care va produce energie regenerabilă, un proiect în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, care peste doi ani ar putea alimenta cu energie Sfântul Scaun, prin intermediul unui sistem care combină energia solară şi agricultura, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.Se estimează că viitoarea centrală de tip agrivoltaică va avea o capacitate de 80 până la 90 de megawaţi, ceea ce o va face una dintre cele mai mari instalaţii de acest tip din Italia, au adăugat sursele citate de Reuters. În astfel de centrale, panourile solare sunt montate la câţiva metri deasupra solului, astfel încât culturile agricole să poată creşte sub ele, umbra contribuind la reducerea evaporării şi protejând plantele de vremea extremă.Proiectul va fi dezvoltat la Santa Maria di GaleriaO comisie mixtă italo-vaticană s-a întrunit la începutul acestei luni pentru a lansa proiectul la complexul Santa Maria di Galeria, o proprietate deţinută de Vatican la periferia nord-vestică a Romei, după ce Italia a ratificat un acord bilateral din 2025 pentru dezvoltarea acestui teren.Oficialii nu au dezvăluit detalii legate de costul, capacitatea sau calendarul proiectului după întâlnire. Cu toate acestea, sursele din apropierea discuţiilor au declarat că finalizarea centralei ar putea dura 18 până la 24 de luni, inclusiv obţinerea autorizaţiilor.Un complex de aproximativ 450 de hectareCetatea Vaticanului, sediul Bisericii Catolice şi locul unde este amplasată Bazilica Sfântul Petru, este cea mai mică ţară din lume, acoperind 108 acri (0,44 kilometri pătraţi sau 44 de hectare) şi adăpostind mai puţin de 900 de locuitori.Complexul Santa Maria di Galeria, cu o suprafaţă de aproximativ 450 de hectare, situat la periferia nord-vestică a Romei, a găzduit instalaţiile de transmisie ale Radio Vatican încă din anii 1950.Centrala va contribui la autosuficienţa energetică a VaticanuluiViitoarea centrală este destinată să furnizeze energie electrică staţiei de transmisie a Radio Vatican şi va contribui la autosuficienţa energetică a Cetăţii Vaticanului. Sursele au declarat că energia produsă de viitoarea centrală ar putea fi utilizată şi de proprietăţi care au legătură de Sfântul Scaun, inclusiv spitalul Bambino Gesu din Roma.Panourile fotovoltaice care vor intra în componenţa acestui proiect ar urma să acopere aproximativ 200 de hectare, aproape jumătate din suprafaţa complexului Santa Maria di Galeria, a declarat una dintre cele două surse.Proiectul, o prioritate pentru Papa Francisc, aprobat de Papa Leon al XIV-leaProiectul a fost o prioritate pentru regretatul Papă Francisc, primul pontif care a acceptat consensul ştiinţific privind schimbările climatice şi a fost aprobat de Papa Leon al XIV-lea.Acordul bilateral dintre Italia şi Cetatea Vaticanului a extins la proiectul agrivoltaic statutul special de care beneficiază deja instalaţiile Radio Vatican, inclusiv scutiri de la impozitele şi taxele italiene.Surplusul de energie electrică va fi pus la dispoziţia ItalieiCu toate acestea, Vaticanul nu va beneficia de stimulentele financiare disponibile pentru gospodăriile şi întreprinderile italiene care instalează echipamente pentru producţia de energie fotovoltaică. Orice surplus de energie electrică ar urma să fie pus la dispoziţia Italiei.Contractele pentru lucrări la viitoarea centrală vor fi scoase la licitaţie în următoarele săptămâni.
Proiectul de 100 de milioane de euro care a devenit prioritate pentru papa Leon: se întinde pe 450 de hectare
1
