Cuprins:Andrei Klepach, economist-șef al băncii ruse de stat VEB, a fost concediat, după ce a formulat critici dure privind situația economică a Rusiei și costurile războiului din Ucraina, relatează Mediafax.Klepach avertizase inclusiv că Moscova riscă să piardă o confruntare economică prelungită cu Kievul, potrivit publicației The Guardian.Klepach avertizase asupra unei posibile „crize sociale”Klepach ocupa din 2014 funcția de economist-șef al VEB, instituție financiară de dezvoltare controlată de statul rus.Îndepărtarea sa a fost anunțată la câteva zile după apariția în presă a unor declarații făcute în luna mai în fața altor economiști.În discurs, Klepach a susținut că Rusia pierde teren din punct de vedere economic față de China și Statele Unite și, în anumite privințe, chiar față de Ucraina.El a avertizat că presiunile generate de război ar putea conduce în cele din urmă la o criză socială, care s-ar putea manifesta într-un moment dificil de anticipat.Economistul a contestat și scenariul potrivit căruia economia ucraineană s-ar afla în pragul colapsului.În opinia sa, Rusia nu ar putea ieși câștigătoare dintr-un război economic de uzură cu Ucraina, în condițiile în care costurile Moscovei continuă să crească.VEB nu a explicat oficial concediereaBanca nu a prezentat public motivul plecării lui Klepach.Presa rusă așa-zis independentă a relatat însă, citând surse, că îndepărtarea economistului ar avea legătură cu opiniile sale critice.Alexandra Prokopenko, fost consilier al Băncii Centrale a Rusiei, l-a descris pe Klepach drept unul dintre cei mai respectați macroeconomiști ruși, cunoscut pentru evaluări care pot diferi de poziția oficială.Concedierea sa intervine într-un moment în care economia rusă este supusă unor presiuni generate de cheltuielile militare, sancțiunile occidentale și atacurile ucrainene asupra infrastructurii energetice.Deficitul bugetar a depășit deja ținta stabilită pentru întregul anUnul dintre cele mai importante semnale de alarmă vine din finanțele publice.În primele patru luni din 2026, deficitul bugetar al Rusiei a ajuns la 5.870 de miliarde de ruble, aproximativ 81 de miliarde de dolari.Nivelul este deja considerabil peste ținta de 3.790 de miliarde de ruble stabilită de autorități pentru întregul an.Economia Rusiei a rezistat mai bine decât anticipau mulţi analişti după patru ani şi jumătate de război în Ucraina şi a revenit pe creştere în trimestrul al doilea, transmite CNBC, relatează News.ro. Rusia are însă unele probleme: datele generale ascund probleme tot mai mari, de la deficitul bugetar şi inflaţie până la scăderea veniturilor din energie şi deteriorarea puterii de cumpărare a populaţiei (subiectul pe larg, aici).Potrivit informațiilor publicate de presa britanică, inclusiv unii consilieri apropiați ai președintelui Vladimir Putin ar fi avertizat în discuții private că actualul ritm al cheltuielilor pentru război devine dificil de susținut.Kremlinul nu a indicat însă intenția de a reduce efortul militar. Autoritățile au căutat venituri suplimentare prin majorarea unor taxe aplicate companiilor mai mici și prin presiuni asupra marilor oameni de afaceri pentru a contribui mai mult la finanțarea statului.În același timp, creșterea prețului petrolului din acest an a adus Rusiei venituri suplimentare de miliarde de dolari, oferind Moscovei o plasă temporară de siguranță în fața presiunilor bugetare.
Economistul-șef rus care a îndrăznit să-l confrunte pe Putin a fost concediat
2
