The Economist: Unirea cu România, „Planul B” al Republicii Moldova dacă aderarea la UE se blochează

Cuprins:Unirea Republicii Moldova cu România începe să fie luată în calcul nu doar ca proiect istoric sau identitar, ci și ca o posibilă cale alternativă prin care Chișinăul ar putea ajunge în Uniunea Europeană, în cazul în care procesul clasic de aderare ar fi blocat politic. Este scenariul analizat de The Economist, într-un articol publicat pe 13 august și intitulat provocator „Might Moldova merge with Romania?” („S-ar putea uni Moldova cu România?”). Publicația britanică subliniază că liderii de la Chișinău au început să vorbească despre o asemenea variantă, deși obiectivul oficial rămâne aderarea Republicii Moldova la UE ca stat independent până în 2030.Punctul de plecare al analizei este schimbarea evidentă de discurs produsă în ultimele luni la cel mai înalt nivel al politicii moldovenești. Președinta Maia Sandu a declarat în ianuarie că, dacă ar fi organizat un referendum privind unirea cu România, ea ar vota în favoarea acesteia. Sandu a recunoscut însă că majoritatea populației Republicii Moldova nu susține în prezent unirea și a prezentat integrarea europeană drept obiectivul politic mai realist.La aceasta s-a adăugat declarația vicepremierului Eugen Osmochescu, care a mers mai departe și a calificat explicit unirea cu România drept un posibil „Plan B” dacă drumul european al Republicii Moldova este blocat după 2028. Osmochescu a precizat că obiectivul principal rămâne semnarea tratatului de aderare la UE până la sfârșitul anului 2028 și că doar blocarea sau tergiversarea acestui proces ar putea determina Chișinăul să ia serios în calcul alternative.The Economist vorbește despre „opțiunea est-germană”În acest context, The Economist introduce una dintre cele mai interesante idei ale articolului: „East German option”, „opțiunea est-germană”.Este o trimitere la reunificarea Germaniei din 1990. Republica Democrată Germană nu a trecut printr-un proces obișnuit de aderare la Comunitatea Europeană. Teritoriul său a fost integrat în Republica Federală Germania, stat care era deja membru al structurilor europene. Într-un scenariu comparabil, Republica Moldova nu ar mai intra separat în UE, ci teritoriul și populația sa ar deveni parte a României, care este deja stat membru al Uniunii Europene și NATO.The Economist sintetizează mecanismul prin formula „getting in by fusing with a neighbour” – intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin.Publicația notează că există argumente istorice, culturale și lingvistice evidente pentru apropierea celor două state: majoritatea cetățenilor Republicii Moldova vorbesc româna, iar cea mai mare parte a actualului teritoriu al Republicii Moldova s-a aflat în componența României între 1918 și 1940. The Economist îl descrie și pe președintele României, Nicușor Dan, drept favorabil ideii unioniste și observă că tema unirii beneficiază de susținere și în rândul altor politicieni români.De ce ar putea avea nevoie Moldova de un „Plan B”Problema, în analiza publicației britanice, nu este neapărat dacă Republica Moldova va reuși să îndeplinească criteriile tehnice pentru aderare.The Economist consideră realist scenariul în care Chișinăul ar putea îndeplini cerințele Uniunii Europene până în 2029. Riscul ar apărea însă după aceea: aderarea trebuie acceptată politic de statele membre, iar una dintre țările care ar putea pune probleme este Franța.Constituția franceză prevede, la articolul 88-5, că legea prin care este autorizată ratificarea tratatului privind aderarea unui nou stat la UE este, în principiu, supusă referendumului. Există însă posibilitatea evitării referendumului dacă ambele camere ale Parlamentului francez adoptă, fiecare cu o majoritate de trei cincimi, o moțiune care permite folosirea procedurii parlamentare prevăzute de Constituție.The Economist introduce în ecuație și evoluțiile politice din Franța și ipoteza ca, până în 2029, Marine Le Pen sau forțe politice ostile extinderii UE să ajungă într-o poziție din care să poată împiedica aderarea Republicii Moldova.Din această perspectivă, susține publicația, eventuala unire cu România ar căpăta o logică pragmatică: dacă Moldova ar îndeplini toate criteriile europene, dar aderarea sa ar fi împiedicată din motive politice într-unul dintre statele membre, absorbția într-un stat care este deja membru UE ar putea deveni o alternativă mult mai atractivă.Sprijin de aproximativ 70% în România și 40% în Republica MoldovaUn alt argument invocat de The Economist este evoluția opiniei publice.Publicația citează sondaje potrivit cărora sprijinul pentru unirea celor două state ar fi de aproximativ 70% în România și 40% în Republica Moldova.Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene de la Chișinău, citat în articol, arată că susținerea unirii în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu. Groza a confirmat ulterior că acestea sunt cifrele utilizate în materialul The Economist, deși a subliniat că, în opinia sa, unirea nu trebuie tratată drept un substitut pentru aderarea la UE.Publicația pune aceste cifre și în contextul numărului foarte mare de moldoveni care au deja cetățenie română. Potrivit datelor utilizate de The Economist, dintre cei aproximativ 2,9 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova, inclusiv populația regiunii transnistrene, cel puțin 850.000 de persoane, inclusiv moldoveni stabiliți în străinătate, dețin cetățenie română.În interpretarea publicației, obținerea cetățeniei române a fost pentru mulți moldoveni mai curând un act pragmatic decât unul ideologic, deoarece pașaportul românesc le permite să muncească și să circule liber în UE.Dar exact acest pragmatism, sugerează The Economist, ar putea lucra în viitor și în favoarea unirii: cetățeni care nu sunt neapărat unioniști din motive identitare ar putea ajunge să considere acceptabilă renunțarea la independența Republicii Moldova dacă avantajul ar fi intrarea imediată în UE și, implicit, sub umbrela de securitate a NATO.Publicația observă și că mulți dintre moldovenii cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și afirmă că această categorie de alegători a contribuit inclusiv la victoria lui Nicușor Dan.Dar ce se întâmplă cu Transnistria?The Economist nu trece peste unul dintre cele mai evidente obstacole ale unui asemenea scenariu: Transnistria, regiunea separatistă de pe malul stâng al Nistrului, unde se află în continuare trupe ruse.Publicația consideră însă că problema, deși serioasă, nu face neapărat imposibilă unirea.Unul dintre argumentele economice este schimbarea radicală a orientării comerciale a Transnistriei. Aproximativ 70% din exporturile regiunii sunt deja îndreptate către Uniunea Europeană, iar în ultimii ani proporția a ajuns, în anumite perioade, chiar la peste 80%. România este printre principalele destinații ale exporturilor transnistrene.Cu alte cuvinte, deși administrația de la Tiraspol rămâne politic apropiată de Moscova, economia regiunii este tot mai integrată în piața europeană.Războiul din Ucraina a contribuit decisiv la această schimbare, deoarece vechile rute comerciale către Rusia au devenit mult mai greu de utilizat, împingând companiile transnistrene către piețele occidentale.Problema GăgăuzieiUn alt punct sensibil este Găgăuzia, regiunea autonomă din sudul Republicii Moldova, unde sentimentele proruse și scepticismul față de UE sunt mult mai puternice decât în restul țării.Nici această problemă nu este prezentată însă de The Economist drept una fără soluție.Publicația remarcă particularitatea geografică a autonomiei găgăuze, formată din mai multe teritorii separate între ele, și apreciază că perspectiva unei independențe efective a Găgăuziei, înconjurată de teritoriu aflat în România sau în UE, ar fi dificil de susținut practic.În ansamblu, concluzia publicației este că „Union would not be simple” – unirea nu ar fi simplă –, dar obstacolele care o complică nu sunt considerate imposibil de rezolvat.Unirea, din proiect identitar în scenariu geopoliticArticolul The Economist este semnificativ mai ales prin schimbarea perspectivei din care este privită unirea.Publicația nu susține că Bucureștiul și Chișinăul ar pregăti în prezent unirea și nici că există un calendar sau un plan concret în acest sens. Dimpotrivă, Republica Moldova continuă oficial procesul de aderare la UE, iar actualul guvern de la Chișinău și-a stabilit ca obiectiv semnarea acordului de aderare până la sfârșitul lui 2028 și pregătirea țării pentru intrarea în Uniune până în 2030.Noutatea este că unirea începe să fie discutată la nivel politic și internațional nu numai ca împlinire a unui proiect național românesc, ci ca instrument geopolitic și soluție pragmatică de integrare europeană.Chiar The Economist și-a promovat materialul explicând că, dacă perspectiva aderării la UE este amânată sau diluată, credibilitatea unui „Plan B” prin care Republica Moldova se unește cu România crește.Iulian Groza, citat în material, a nuanțat însă ulterior această interpretare. El spune că nu crede în scurtături și că unirea nu ar trebui văzută drept „Plan B” pentru aderare. România fiind deja membră a Uniunii Europene, cele două obiective sunt, în opinia sa, convergente, nu concurente: pe măsură ce Republica Moldova se integrează în UE, apropierea sa de România va crește în mod natural.Astfel, întrebarea ridicată de The Economist nu este dacă unirea România–Republica Moldova este iminentă, ci dacă blocarea politică a unei Moldove pregătite pentru aderarea la UE ar putea transforma un proiect considerat până acum improbabil într-o alternativă geopolitică reală.