Gala „Ana Aslan”, eveniment dedicat excelenţei în cercetarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii la vârsta matură, ajuns la cea de-a treia ediţie, va reuni şi anul acesta, la Brăila, oraşul natal al savantei de renume mondial Ana Aslan, personalităţi ale lumii medicale şi academice româneşti, potrivit informaţiilor transmise de Fundaţia „Ana Aslan”.În cadrul galei vor fi acordate premii de excelenţă la nouă categorii, în semn de apreciere pentru personalităţi şi instituţii care s-au remarcat prin contribuţii valoroase la studierea fenomenului de îmbătrânire şi la creşterea calităţii vieţii persoanelor mature şi vârstnice, potrivit Agerpres.Manifestarea va avea loc sâmbătă, 3 octombrie, începând cu ora 18:00, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, şi se va desfăşura sub deviza „Excelenţă, Medicină, Comunitate”În aceeaşi zi, între orele 10:00 şi 14:00, tot la Teatrul „Maria Filotti”, în cadrul Galei „Ana Aslan”, va avea loc prima conferinţă a Fundaţiei „Ana Aslan”, care va fi organizată în cadrul proiectului „Osteoporoza nu doare”.Conferinţa este dedicată informării publicului despre prevenirea, diagnosticarea şi tratarea osteoporozei, o afecţiune care duce la scăderea rezistenţei oaselor şi la creşterea riscului de fracturi, precizează Fundaţia „Ana Aslan”, pentru AGERPRES.Printre temele anunţate de organizatori se numără prevenţia şi factorii de risc, diagnosticarea precoce, tratamentele şi soluţiile moderne, sănătatea oaselor la orice vârstă şi recomandările pentru menţinerea unui stil de viaţă activ.Din echipa proiectului fac parte preşedintele Fundaţiei „Ana Aslan”, dr. farm. Speranţa Prada, coordonatorul proiectului „Osteoporoza nu doare”, Romina Tudose, şi dr. Mihai Râşcu.Gala „Ana Aslan” a fost organizată pentru prima dată la Brăila, pe 5 octombrie 2024, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la admiterea medicului Ana Aslan în Academia Română.Renumită în întreaga lume pentru cercetările sale privind procesul de îmbătrânire, pentru produsele „Gerovital H3” şi „Aslavital”, precum şi pentru contribuţia la dezvoltarea geriatriei, acad. prof. dr. Ana Aslan este considerată unul dintre pionierii gerontologiei medicale mondiale.Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”, fondat în 1952, este prezentat de instituţie drept primul institut din lume dedicat creării premiselor unei longevităţi active, prin protejarea, menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii persoanelor vârstnice.
Brăila găzduiește pe 3 octombrie cea de-a treia ediție a Galei „Ana Aslan”
3
