Turcia vrea să lege securitatea Europei de cea a Orientului Mijlociu: Noua arhitectură care poate schimba și jocul la Marea Neagră

Cuprins:Turcia își revendică un rol central în viitoarea arhitectură de securitate a Europei și a Orientului Mijlociu. Ministrul de Externe Hakan Fidan susține că cele două sisteme ar putea fi armonizate prin intermediul Ankarei, într-un moment în care războaiele din Ucraina și Iran apropie tot mai mult cele două regiuni. Pentru România, planul are relevanță prin poziția Turciei la Marea Neagră și prin rolul său în apărarea flancului estic al NATO.„Este posibilă armonizarea arhitecturilor de securitate ale Europei și Orientului Mijlociu prin intermediul Turciei, atât pe termen mediu, cât și pe termen lung”, a declarat Hakan Fidan, potrivit Agenției Anadolu, citată într-o analiză publicată de cotidianul turc Cumhuriyet, titrează Rador Radio România.Declarația a fost făcută în contextul acordului de securitate încheiat la Mecca de Turcia, Arabia Saudită și Pakistan, o formulă prin care Ankara încearcă să-și extindă influența dincolo de structurile tradiționale occidentale.Turcia se poziționează între două regiuni aflate în crizăPlanul lui Hakan Fidan pornește de la premisa că securitatea Europei nu mai poate fi separată complet de evoluțiile din Orientul Mijlociu.Războiul din Ucraina, confruntarea dintre Statele Unite și Iran, tensiunile din jurul Strâmtorii Ormuz și instabilitatea din zona Golfului Persic formează un lanț de crize care afectează simultan apărarea, energia, transporturile și economiile europene.Turcia se află geografic și strategic între aceste două spații. Controlează accesul naval dintre Marea Neagră și Marea Mediterană, este membră NATO, are graniță cu Iranul și menține relații directe cu Rusia, Ucraina, statele din Golf și marile puteri occidentale.Prin noua strategie, Ankara încearcă să transforme această poziție într-un rol instituțional: nu doar mediator între tabere, ci punctul prin care ar putea fi conectate viitoarele structuri de securitate ale Europei și Orientului Mijlociu.De ce este importantă schimbarea pentru RomâniaRomânia și Turcia sunt doi dintre actorii principali ai NATO la Marea Neagră, iar orice consolidare a rolului strategic al Ankarei poate influența direct echilibrul de securitate din regiune.Turcia controlează strâmtorile Bosfor și Dardanele, singura cale maritimă dintre Marea Neagră și Mediterană. De asemenea, deciziile sale contează în privința accesului navelor militare, a relației NATO cu Rusia și a măsurilor de protejare a rutelor comerciale și energetice.O eventuală conectare a securității europene cu cea din Orientul Mijlociu ar putea aduce mai aproape de flancul estic teme precum apărarea împotriva rachetelor și dronelor, protejarea infrastructurii energetice, securitatea maritimă și răspunsul la atacuri asupra rutelor comerciale.Pentru București, aceasta nu înseamnă că România intră automat într-o nouă alianță regională. Înseamnă însă că relația cu Turcia poate căpăta o greutate și mai mare în cadrul NATO, în special dacă Ankara devine punctul de legătură dintre apărarea Europei și noile acorduri militare din Orientul Mijlociu.Acordul de la Mecca, nucleul unei noi axe regionaleÎn centrul dezbaterii se află acordul de securitate semnat de Turcia, Arabia Saudită și Pakistan. Cele trei state reunesc poziții strategice, capacități militare și o influență regională considerabilă.Turcia deține una dintre cele mai mari armate din NATO și controlează accesul către Marea Neagră. Arabia Saudită este unul dintre principalii exportatori mondiali de petrol, iar Pakistanul este singura putere nucleară din lumea musulmană.Rămâne însă neclar dacă această formulă va funcționa ca un mecanism complementar NATO și relației cu Statele Unite sau dacă, în timp, se va transforma într-un pol de securitate cu o autonomie tot mai mare față de Washington.Aceasta este și întrebarea centrală ridicată de analistul turc Mehmet Ali Güller: va apărea o singură arhitectură regională, construită fără dominația SUA, sau mai multe structuri concurente, dintre care una va rămâne sub control american?Analistul turc cere o structură care să nu excludă IranulÎn analiza publicată de Cumhuriyet, Mehmet Ali Güller susține că o arhitectură de securitate a Orientului Mijlociu nu poate fi construită împotriva Iranului.În opinia sa, un acord între Turcia, Arabia Saudită și Pakistan care ar exclude sau ar trata Teheranul drept adversar ar rămâne limitat la protejarea statelor membre și ar ajunge să servească interesele strategice ale Statelor Unite.Autorul consideră că Washingtonul încearcă să construiască în Europa o structură de securitate care să excludă Rusia, iar în Orientul Mijlociu una care să excludă Iranul și să fie centrată pe Israel.Aceste afirmații reprezintă însă interpretarea autorului articolului, nu poziția oficială a Guvernului de la Ankara sau a cotidianului turc.Poziția exprimată de Hakan Fidan este mai nuanțată. Ministrul turc de Externe a susținut anterior că NATO rămâne principalul cadru de cooperare pentru securitatea transatlantică, dar că Europa trebuie să-și dezvolte propria capacitate de apărare dacă sprijinul american se reduce.Fidan a indicat Turcia, Marea Britanie, Franța și Germania drept state care ar putea contribui la formarea unui nou „centru de gravitație” european în domeniul securității, potrivit Ministerului turc de Externe.Ankara își consolidează statutul de putere indispensabilăPrin propunerea de conectare a Europei cu Orientul Mijlociu, Turcia încearcă să se poziționeze drept un actor de care nicio viitoare formulă de securitate nu poate face abstracție.Ankara poate discuta simultan cu statele NATO, cu Rusia, cu Ucraina, cu Iranul și cu monarhiile din Golf. Deține controlul asupra strâmtorilor, are o industrie de apărare în expansiune și participă la gestionarea crizelor din Marea Neagră, Caucaz, Siria și Orientul Mijlociu.Pentru România, ascensiunea acestui rol produce atât oportunități de cooperare, cât și o dependență strategică mai mare de deciziile Ankarei. Dacă proiectul lui Hakan Fidan avansează, securitatea Mării Negre ar putea fi discutată tot mai des împreună cu apărarea Golfului Persic și cu stabilitatea Orientului Mijlociu.