Polonia a renunţat la livrarea către Ucraina a ultimelor sale avioane MiG-29 după ce nu a reuşit să ajungă la un acord privind un schimb între aceste aparate de zbor şi tehnologii ale dronelor ucrainene, Varşovia imputând acest eşec Kievului, a anunţat ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, transmite AFP.Această decizie survine şi pe fondul unor tensiuni legate de istoria celor două ţări în Al Doilea Război Mondial.Polonia a furnizat deja Kievului între zece şi 14 avioane MiG-29 de la începerea invaziei ruse în Ucraina. Varşovia dispune de încă 12 aparate de acest tip şi în decembrie indicase că este pregătită să le cedeze Ucrainei în schimbul tehnologiilor de drone.”Propusesem o astfel de abordare foarte clară şi cred că şi foarte corectă: MiG-uri în schimbul dronelor”, a declarat luni seară ministrul Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, pentru postul de televiziune Polsat News.”La final, ucrainenii au acceptat schimbul, dar nu l-au pus în operă, aşadar nu va exista niciun MiG pentru Ucraina şi nu vor exista drone şi capacităţi legate de drone pentru Polonia”, a explicat el.Relaţiile între Varşovia şi Kiev s-au răcit din nou la finalul lunii mai, în contextul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a decis să dea unei unităţi militare numele Armatei Insurecţionale Ucrainene (UPA), o organizaţie naţionalistă fondată în 1942 şi considerată în Polonia vinovată pentru moartea a peste 100.000 de polonezi.Drept reacţie, preşedintele polonez Karol Nawrocki a anunţat săptămâna trecută retragerea celei mai înalte distincţii a statului polonez, Ordinul Vulturul Alb, ce îi fusese acordată lui Zelenski.Polonia continuă să servească drept placă turnantă pentru o mare parte a livrărilor de ajutor militar şi umanitar pentru Kiev.Varşovia, care de mulţi ani îşi modernizează armata, şi-a reînnoit deja flota aeriană prin înlocuirea avioanelor sale învechite, de producţie sovietică, cu aparate americane F-16 şi sud-coreene FA-50 şi este în aşteptarea a 32 de avioane F-35 deja comandate la Washington.
Polonia oprește livrarea ultimelor avioane MiG-29 către Ucraina
2
