Autorităţile irakiene au arestat duminică 47 de oficiali, între care mai mulţi parlamentari, în cadrul unei operaţiuni anticorupţie impulsionate de noul premier Ali al-Zaidi înaintea vizitei sale la Washington, a anunţat agenţia de presă INA, relatează AFP, citate de Agerpres.INA a citat oficiali de rang înalt care au declarat că printre suspecţii „arestaţi pentru fapte de corupţie” se numără membri ai parlamentului şi alţi oficiali, în special din cadrul Ministerului Petrolului.Premierul irakian s-a angajat să combată corupţia şi proasta gestionare care au afectat Irakul timp de decenii. Invitat la Casa Albă la mijlocul lunii iulie, el încearcă să atragă investitori după ani de conflict care au devastat infrastructura ţării.Forţe de securitate irakiene au fost desfăşurate duminică dimineaţa la Bagdad, inclusiv în Zona Verde, o enclavă securizată din centrul capitalei, pentru a efectua arestările.În total au fost arestaţi 47 de suspecţi sub acuzaţii de corupţie, inclusiv membri ai parlamentului şi alţi oficiali, dintre care cel puţin unul din cadrul Ministerul Petrolului, a precizat INA.Zona Verde găzduieşte mai multe misiuni diplomatice, între care Ambasada SUA, precum şi instituţii internaţionale şi birouri guvernamentale. Numeroşi oficiali de rang înalt şi personalităţi politice locuiesc, de asemenea, acolo.Această operaţiune, care continuă la Bagdad şi în alte provincii, „face parte din pregătirile pentru vizita prim-ministrului la Washington” şi îşi propune să demonstreze hotărârea sa de a combate corupţia, a declarat un diplomat pentru AFP.Potrivit INA, suspecţii au fost arestaţi pe baza mărturiilor lui Adnan al-Joumaili, ministrul adjunct al petrolului, arestat luna trecută.Ca o demonstraţie a acestei noi politici, sistemul judiciar irakian a confiscat recent peste 85 de milioane de dolari în acest caz de corupţie în care era implicat ministrul.Percheziţiile fac parte, de asemenea, dintr-o „campanie mai amplă împotriva finanţării facţiunilor şi a contrabandei cu dolari şi petrol iranian”, potrivit unui oficial de securitate irakian, referindu-se la grupurile armate susţinute de Teheran.Statele Unite au făcut mult timp presiuni asupra Bagdadului pentru a dezarma aceste facţiuni, pe care le-au desemnat drept „organizaţii teroriste”.
Irakul a arestat 47 de oficiali într-o amplă operaţiune anticorupţie
2
