Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » VIDEO Un preşedintele tună și fulgeră împotriva lui Trump: 'E un activ sovietic și a favorizat Rusia!'

VIDEO Un preşedintele tună și fulgeră împotriva lui Trump: 'E un activ sovietic și a favorizat Rusia!'

by Salut Iasi

Preşedintele portughez Marcelo Rebelo de Sousa l-a numit miercuri pe omologul său american, Donald Trump, un „activ sovietic” şi l-a acuzat că favorizează Rusia în negocierile care au ca scop ajungerea la un acord de pace în Ucraina, informează EFE, relatează Agerpres.Nu este prima dată când Rebelo de Sousa îl atacă pe Trump. La începutul acestui an, el a avertizat că preşedintele SUA urmăreşte „o alunecare de la democraţie la dictatură” după ce Trump a interzis accesul mai multor instituţii media la Casa Albă.”Conducătorul suprem al celei mai mari superputeri a lumii este, obiectiv vorbind, un activ sovietic sau rus”, a declarat Rebelo de Sousa în timpul unui discurs la Universitatea de Vară a Partidului Social Democrat (PSD), o iniţiativă de formare a tinerilor care se desfăşoară până duminică la Castelo de Vide.”În termeni obiectivi, noua conducere a SUA a favorizat strategic Federaţia Rusă.În fiecare zi există ameninţări teribile cu sancţiuni; dar există oare vreo sancţiune americană împotriva Federaţiei Ruse? Niciuna”, a argumentat preşedintele portughez.

În acest sens, şeful statului portughez a apreciat că Statele Unite „au trecut de la a fi un aliat al uneia dintre părţi la a fi un arbitru” al conflictului şi a criticat Statele Unite pentru excluderea atât a Ucrainei, cât şi a Europei din tratativele de pace cu Rusia.Marcelo Rebelo de Sousa afirmou, na Universidade de Verão do PSD, que Donald Trump é um “ativo russo”.Marcelo demonstra uma grave falta de noção quanto à responsabilidade do cargo que ocupa. Portugal é um aliado histórico dos Estados Unidos, uma declaração desta natureza pode… pic.twitter.com/zRlPYQCUDl— Cláudia Teixeira (@claudiaaict) August 28, 2025

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu