Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Schimbul de prizonieri între Ucraina și Rusia, amânat din nou din cauza acuzațiilor reciproce

Schimbul de prizonieri între Ucraina și Rusia, amânat din nou din cauza acuzațiilor reciproce

by Salut Iasi

Ucraina a anunţat că schimbul cu Rusia de prizonieri şi cadavre ale soldaţilor ucişi, programat pentru acest weekend, va avea loc „săptămâna viitoare”, după ce Moscova şi Kievul s-au acuzat reciproc de întârzierea procesului, relatează AFP.”Începerea operaţiunilor de repatriere, pe baza rezultatelor negocierilor de la Istanbul, este programată pentru săptămâna viitoare (…) Totul merge cum este prevăzut”, a declarat şeful serviciilor de informaţii militare ucrainene, Kyrylo Budanov, acuzând Moscova de „jocuri informaţionale neloiale”.Sâmbătă, şeful grupului de negocieri rus, Vladimir Medinski, a acuzat Ucraina că „amână la nesfârşit” schimbul de prizonieri de război cu vârste sub 25 de ani, grav bolnavi şi răniţi.La rândul său, Ucraina a acuzat Rusia de manipulare în legătură cu acuzaţiile conform cărora Kievul a amânat schimbul pe termen nelimitat şi a pus sub semnul întrebării capacitatea de decizie a echipei de negociere ruse, având în vedere că nu şi-a respectat promisiunile.”Solicităm părţii ruse să nu creeze obstacole artificiale şi declaraţii false pentru a evita returnarea prizonierilor ucraineni şi transferul propriilor lor prizonieri în Rusia”, a declarat Ministerul Apărării ucrainean într-un comunicat pe Telegram.

Ministerul, al cărui şef, Rustem Umerov, conduce delegaţia ucraineană de negociatori, a acuzat că ceea ce face Rusia este încă o încercare de „face un pas înapoi” de la înţelegerile la care s-a ajuns la Istanbul, ceea ce „ridică încă o dată îndoieli cu privire la nivelul şi capacităţile echipei ruse de negociere”.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu