Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor a lansat licitația pentru contractul de lucrări privind refacerea carosabilului DJ 281A care leagă Deleniul de Hârlău. De fapt, cele două localități sunt unite printr-o a treia, Maxut, o suburbie a Hârlăului, dar care face parte din comuna Deleni.AdsPe lângă refacerea carosabilului, câștigătorul licitației va trebui să asigure scurgerea apelor pluviale și să monteze elementele de siguranță rutieră pe DJ 281A. Segmentul de drum vizat măsoară 3,7 km între intersecția cu DN 28B (în Hârlău) și Deleni.Procedura începe de la o valoare estimată de 8,06 milioane de lei (sursa de finanțare fiind bugetul CJ), iar ofertele pot fi înscrise până pe 7 septembrie. Durata contractului va fi de trei luni, după care urmează o perioadă de garanție de cel puțin un an, se arată în anunțul de licitație. De altfel, durata garanției este unul dintre criteriile punctate în evaluarea ofertelor: 10 la sută pentru 36 de luni.Sursa: Ziaruldeiasi.ro
3,7 km de asfalt proaspăt între Hârlău și Deleni. Valoarea estimată a lucrărilor se ridică la opt milioane de lei
0
