Prima pagină » Iasi in fiecare pagina » Victor Ponta torpilează PSD după negocierile pe CSAT: Cele mai importante decizii nu se vor lua în guvern

Victor Ponta torpilează PSD după negocierile pe CSAT: Cele mai importante decizii nu se vor lua în guvern

by Salut Iasi

PSD a pierdut la calculele pentru viitoarea componență a CSAT. Victor Ponta a criticat dezechilibrul din nou componență a CSAT unde USR și PNL au câte trei membri, PSD unul și UDMR niciunul. Fostul premier consideră că deciziile importante pentru România vor fi luate mai degrabă în CSAT decât în guvern, scrie Mediafax.Într-o postare publicată luni pe Facebook, fostul lider social-democrat a atras atenția asupra modului în care sunt distribuite funcțiile în CSAT.Potrivit lui Ponta, USR și PNL au câte trei reprezentanți, PSD doar unul, iar UDMR nu are niciun membru în acest for de conducere strategică.„Avem, în sfârșit, Guvern — împărțirea funcțiilor între partide a durat aproape o lună. Dar la fel de interesant este și cum arată noul CSAT. Având în vedere contextul internațional și cel intern, presimt că cele mai importante decizii pentru România nu se vor lua în Guvern, ci în CSAT”, a declarat Ponta pe Facebook.Dezinfomarea online ajunge pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri seară, că vor fi discuţii în CSAT pe tema dezinformărilor care apar în mediul online, el apreciind că reacţia la informaţiile false trebuie dată rapid, nu la trei ore după ce acele informaţii au ajuns la public.Întrebat, miercuri, la Odesa, ce poate face statul român în cazul dezinformărilor care se propagă rapid în mediul online, preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că va exista o discuţie pe acest subiect în prima reuniune CSAT.
”Va fi o discuţie în CSAT, vom avea o şedinţă până la sfârşitul acestei luni şi vom discuta, formal sau informal, despre această chestiune. În mod cert, trebuie să fim în stare să răspundem cantitativ. Degeaba tu răspunzi peste trei ore dacă în acele trei ore informaţia a ajuns la trei sau patru milioane de oameni. Nu e clar că tu venind peste trei ore o să reuşeşti să vii cu informaţia reală”, a precizat Nicuşor Dan.CSAT a analizat, în 28 decembrie 2024, la patru zile de la primul tur al alegerilor prezidenţiale, ”posibile riscuri la adresa securităţii naţionale generate de acţiunile unor actori cibernetici statali şi non-statali asupra unor infrastructuri IT&C”.S-a vorbit despre manipularea algoritmilor TikTok în favoarea candidatului Călin Georgescu, clasat pe primul loc.În cadrul şedinţei au fost prezentate mai multe rapoarte, iar în 4 decembrie s-a decis desecretizarea acestora.Pe baza informaţiilor cuprinse în rapoartele unor instituţii, între care SRI şi SIE, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a analizat ”elementele de natură să determine declanşarea unei investigaţii penale”.Ulterior, Parchetul General a anunţat că s-a sesizat din oficiciu cu privire la ”infracţiuni electorale şi spălare a banilor”, după desecretizarea documentelor CSAT.În 6 deembrie, Curtea Constituţională a deciz anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale şi reluarea întregului proces electoral.

Ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu

Noutati