Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 16 iunie – 14 iulie 2025. Potrivit specialiștior, revine vremea călduroasă, cu temperaturi de peste 32 de grade. Nu nu vor lipsi vijeliile. În vestul și sud-vestul țării ploile vor cam lipsi.„Pe parcursul săptămânii viitoare, vremea va continua sã se încãlzeascã în mare parte din țară. Astfel, în jumãtatea de sud-vest a ţãrii atmosfera va deveni cãlduroasã. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 25 şi 33 de grade. Cerul va fi variabil, iar înnorãri şi pe arii restrânse averse slabe se vor semnala cu o probabilitate mai mare în zonele montane. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în timpul ploilor.Minimele termice vor fi cuprinse între 7…8 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 18…20 de grade în Dealurile de Vest şi pe litoral. Izolat, cu precãdere în depresiuni, se va forma ceaţã”, spun specialiștii de la Administraţiei Naţionale de Meteorologie.Vremea 16 – 23 iunie 2025Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile sud-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale, posibil ușor mai coborâte în nord-estul țării. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.
Prognoza meteo 23 – 30 iunie 2025Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în jumătatea sud-vestică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în toate regiunile.
Vremea 30 iunie – 7 iulie 2025Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice și sud-vestice. Cu excepția regiunilor estice, unde regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal, cantitățile de precipitații vor fi deficitare, mai ales în vestul și nord-vestul teritoriului.Prognoza meteo 7 – 14 iulie 2015Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile sud-vestice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice și nord-vestice.